ŞCOLI ÎNCHISE din cauza gripei. În ce condiţii se suspendă cursurile în Bucureşti, anunţul Inspectoratului

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a transmis luni o informare către unităţile de învăţământ privind efectuarea zilnică a triajului epidemiologic, dar şi cu alte recomandări, în contextul creşterii numărului de îmbolnăviri de gripă, a declarat pentru AGERPRES inspectorul şcolar Marina Manea.
Filip Stan
21 ian. 2019, 12:56
ŞCOLI ÎNCHISE din cauza gripei. În ce condiţii se suspendă cursurile în Bucureşti, anunţul Inspectoratului

„Dat fiind noile aspecte cu care ne confruntăm, s-a recomandat ca acest triaj să fie realizat cu mai mare grijă şi mai des în acest context. Am transmis astăzi către unităţile de învăţământ o informare cu privire la aceste măsuri care trebuie luate începând de la igienizare, până la verificarea sau observarea elevilor care manifestă simptomele gripei, realizarea acestui triaj zilnic în colectivităţile şcolare, respectarea normelor de igienă personală”, a arătat Marina Manea.

Potrivit acesteia, cursurile se pot suspenda în clasele în care timp de trei zile consecutiv sunt trei cazuri de copii cu viroze sau gripă, dar şi la nivelul şcolilor dacă timp de trei zile consecutiv rata de absenteism din această cauză este de peste 20%.

„În cazul în care se înregistrează focare de infecţie respiratorie sau gripă cu minimum trei cazuri la clasă timp de trei zile consecutive, respectiv o rată de absenteism de peste 20% din efectivul unităţii de învăţământ timp de trei zile consecutiv se pot lua măsuri de suspendare a cursurilor şcolare în clasă, respectiv în unitatea de învăţământ. Această perioadă este stabilită de DSP, nu mai mare însă de cinci zile lucrătoare”, a precizat Manea.

Ea a menţionat că triajul zilnic se realizează de către personalul medical din şcoală, cadrele didactice ajutând prin observaţie şi eventual recomandările pe care le pot face elevilor – de a sta acasă.

„Părintele trebuie să respecte în mod evident recomandarea cadrului medical pentru că afectează o întreagă colectivitatea”, a mai arătat inspectorul şcolar.

DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru duminică, 1 iunie 2025. Reușită pentru nativul Taur
Capital.ro
George Simion anunță marele prăpăd în România. Va fi durere: Nu știu dacă vom mai avea o țară!
Playtech.ro
Planta care a ajuns să coste o avere. Se vinde cu sute de euro kilogramul, dar e ignorată în agricultură
DailyBusiness
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
Adevarul
Ilie Bolojan a surprins cu un gest de normalitate în aeroportul Otopeni. El petrece week-end-ul în Oradea
wowbiz.ro
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Tragedie înainte finalei Ligii Campionilor. A murit un patron extrem de cunoscut
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Filmul tragediei din Iași, în care Sebastian și-a pierdut viața, după ce a fost agresat de un alt prieten: „I-a tras cu pumnul în zona feței”
Cancan.ro
DOLIU în lumea muzicii! Artistul a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră! Am pierdut un actor monumental, un simbol al zilelor noastre. Românii nu te vor uita!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
„Să nu-ți mai dau voie” Igor Cuciuc are un regret imens legat de fiica sa! Artistul crede ca ar fi putut s-o salveze dacă o oprea să facă asta
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Numerele cele mai extrase la Loto 6/49. Ai mai mari șanse de câștig dacă le pui pe bilet
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O linie „fantomă” descoperită în China este legată de o populație antică și misterioasă din Tibet. Nu provine de la neanderthalieni sau denisoveni