Pe toată durata partidei, sucevenii au avut o singură şansă de a puncta din lovitură de pedeapsă, faţă de două şanse avute de gazde. Potrivit Monitorul de Suceava, de vină pentru acest scor atât rar de întâlnit pe un teren de rugby ar fi fost vântul foarte puternic care a bătut pe tot parcursul meciului.
„A fost un joc modest de ambele părţi, în care mai mult ne-am apărat. S-a simţit lipsa unor jucători specializaţi pe posturile de mijlocaş la grămadă şi mijlocaş la deschidere, o parte din jucătorii noştri neavând experienţă la acest nivel„, a declarat unul dintre antrenorii echipei sucevene, Codrin Prorociuc.
Un alt 0-0 celebru din rugby a avut loc în anii ’60, atunci când Noua Zeelandă a terminat la egalitate cu acest scor un meci cu Scoţia într-un turneu pe care actuala campioană mondială l-a făcut în emisfera nordică.