Scrisoare deschisă. Ce-i cere Ponta lui Ungureanu

„Am luat act cu deosebită îngrijorare de anunțul conform căruia României îi vor fi suspendate, din nou, fonduri europene, de data aceasta, în valoare de 3,5 miliarde de euro”, spune Victor Ponta într-o scrisoare deschisă adresată actualului premier Ungureanu dar şi fostului premier Boc.
Romania TV
19 feb. 2012, 16:27
Scrisoare deschisă. Ce-i cere Ponta lui Ungureanu

În viziunea liderului PSD problema nu e întâmplătoare.

„Din nefericire, problema nu este punctuală, ci sistemică, și nici nu se rezolvă, ci dimpotrivă, constatăm că se amplifică.

De ce se amplifică problema?

În primul rând, pentru că se fură mai mulți bani decât se atrag. Există rapoarte ale Parlamentului European sau chiar ale Comisiei care arată că, în Romania, frauda constituie peste jumătate din cuantumul total al neregulilor constatate în gestionarea fondurilor europene! Dacă vorbim de POSDRU, nu trebuie decât să ne amintim de cazurile Botiș, Mandas Vergu sau Sorina Plăcintă.

În al doilea rând, pentru că nici acum, după apeluri repetate ale Comisiei, legislația achizițiilor publice nu este în concordanță cu exigențele UE.

În al treilea rând, pentru că autoritățile de management sunt puternic politizate. Sute de experți, în care guvernul a investit sume importante pentru instruire, au părăsit sau au fost alungați din sistem pentru a face loc numirilor politice. Miliardele de euro sunt pe mâna unor adevărați baroni ai fondurilor europene, de care nimeni nu știe nimic altceva decât că au fost puși de PDL. Nimeni nu se atinge de ei, deși din cauza lor pierdem bani și primim sancțiuni. Singurii care plătesc pentru toate acestea sunt românii, care în loc să beneficieze de autostrăzi, primesc terenuri de fotbal în pantă, și în loc să beneficieze de fonduri pentru proiecte, trebuie să plătească, din taxe și impozite, amenzile României către UE.

În al patrulea rând, pentru că, în acest moment, România are mai multe fonduri suspendate din cauza neregulilor decât bani atrași efectiv de la UE! Pentru că în cei 5 ani de zile, din totalul de 7, am reușit să atragem doar 5% din banii europeni alocați, adică circa un miliard din 20 de miliarde de euro. Pentru că, începând cu acest an, Banca Națională și Ministerul Finanțelor trebuie să înceapă rambursarea ratelor primite de la FMI, adică trebuie să dăm înapoi 2 miliarde, dublu cât a atras România în cei 5 ani de zile de la UE. Pentru ca, incredibil, dar in ianuarie 2012, nu a fost atras nici un euro din fondurile structurale in Romania! Ca și cum acestea nu ar fi de ajuns, gradul de absorbție trebuie să crească vertiginos până în 2013, pentru a evita dezangajarea automată a fondurilor alocate anilor 2010 şi 2011. Însă, cu actuala rată de absorbție, nu doar că perspectivele sunt sumbre pentru actualul cadru bugetar, dar țara noastră riscă că primească mai puțini bani de la UE inclusiv în viitorul exercițiu financiar, pentru că, iată, dovedește că nu știe să-i cheltuie corespunzător.”

Iată, în continuare, soluţiile propuse de copreşedintele USL în problema absorbţiei fondurilor comunitare:

„Ca prime măsuri, dincolo de revenirea la un sistem de salarizare speciala pentru cei care lucreaza in sistem, consider că este nevoie de un Un Pact Strategic la nivel politic, care să prevadă ca obiectiv fundamental al României pana in 2013 (dar și pentru perioada 2014-2020) creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene.

USL propune, de asemenea, generalizarea sistemului SEAP pentru achizițiile publice, în așa fel încât să fie atacate concomitent problema corupției, problema cheltuielilor publice nejustificate și decuplarea clientelei politice de partidul de guvernare.

Cerem, totodată, legislație unică privind achizițiile publice, în acord cu exigențele UE, crearea unui corp de audit unic, precum și crearea unui corp de contestație unic și experimentat.

Nu in ultimul rand, vrem responsabilizarea factorului politic prin declarații naționale de management, semnate la nivel ministerial. În cazul în care oficialitățile europene constată nereguli, cel responsabil să fie chemat în Parlamentul României pentru acordarea unui vot de încredere”

 

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Se transformă banii. Avertisment pentru cine preferă banii cash. Anunțul făcut de „motorul” Europei
Playtech.ro
Vreme neobişnuită până după jumătatea lunii mai. Prognoza meteo aduce veşti bune pentru...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cea mai bună ciorbă de miel din Transilvania. Ingredientele care o fac savuroasă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Se strică vremea în București după Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Vinerea Mare sau Vinerea Seacă. Importanța acestei zile pentru creștinătate
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai