Scrisoarea CUTREMURĂTOARE a unui tânăr către iubita moartă în Clubul Colectiv

Scrisorea unui tânăr care și-a pierdut fosta iubită în incendiul din clubul Colectiv a emoționat zeci de mii de interanauți.
Alina Costache
01 nov. 2015, 13:10
Scrisoarea CUTREMURĂTOARE a unui tânăr către iubita moartă în Clubul Colectiv

Valentina F. se numără printre victimele care şi-au pierdut viaţa în incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Ema Turcu, care a precizat că municipalitatea gălăţeană va face tot ce este posibil pentru familia îndurerată.

„Primăria municipiului Galaţi şi primarul Marius Stan transmit condoleanţe familiei gălăţene care şi-a pierdut copilul īn tragedia din clubul bucureştean. Suntem alături de familia greu încercată şi suntem pregătiţi să o sprijinim cu tot ce este nevoie pentru funeralii. Dumnezeu să o odihnească în pace pe tânăra plecată prematur la ceruri şi să dea putere părinţilor!”, se arată într-un mesaj de condoleanţe al Primăriei Galaţi.

Valentina F. se afla, se pare, la Clubul Colectiv împreună cu mai mulţi prieteni, pentru a asista la concertul trupei „Goodbye to Gravity”. Ea a fost singura din acest grup care şi-a pierdut viaţa.

Prietenul Tinei spune că a iubit-o foarte mult și chiar dacă nu mai erau împreună el a iubit-o în continuare și o va iubi mereu. Iar vestea morții ei l-a șocat.

”Tina a murit aseară, în incendiul din clubul ăla nenorocit. Prietenul ei, cu care a fost la concert, n-a pățit nimic. Deși nu o mai văzusem de mai bine de 7 ani, am luat întâmplarea foarte personal, pentru că am fost îndrăgostit de Tina. E drept că nu pentru mult timp, dar, odată ce-ai iubit pe cineva fie și un pic, o faci pentru toată viața. Așa că atunci când am aflat, acum câteva ore, am înjurat printre dinți providența, după care m-am îmbătat și am plâns, de tristețe și parcă chiar mai mult de neputință.

Când am văzut-o pe Tina pentru prima oară eram în ultimul an de facultate, tot pe o toamnă friguroasă ca asta. Nu aveam încă mașină și am luat autobuzul din Regie până la Universitate. Aveam emoții mari, pentru că eu eram un prost, iar Tina era superbă. Subconștientul meu s-a descurcat de minune să blocheze toate glumele proaste pe care le-am făcut în acea seară, în timp ce încercam, probabil fără succes, să par simpatic și relaxat. Mai țin totuși minte că ne-am plimbat pe Regina Elisabeta, am intrat într-o pizzerie ordinară care există și acum, Tormen, iar eu i-am povestit că acela a fost primul local în care fusesem vreodată, în București. ”Te-am adus aici nu pentru că n-am bani sau gusturi bune, deși n-am, dar locul ăsta înseamnă mult pentru mine și acum e a doua oară când intru, după 4 ani.” Și ea a spus ceva de genul: ”Sper ca de acum să însemne și mai mult.” Și chiar înseamnă.

Am băut bere la halbă și am mâncat pizza proastă, apoi am traversat și am intrat la un film la cinematograful Festival, unde ne-au înghețat oasele în sala neîncălzită și ne-au anchilozat spinările pe scaunele alea tari. Filmul era danez și nu am înțeles nimic din el, pentru că îmi era imposibil să mă concentrez la subtitrare cu Tina lângă mine. Eram preocupat să o miros, mai ales. O miroseam ca un pervers, ca un bolnav mintal, ca un ogar, trăgând cât puteam în piept parfumul ăla melancolic și dulceag, parcă obsedat să nu ratez nimic din el și gelos că l-ar putea simți și alți spectatori, apoi profitam de întuneric ca să zâmbesc încântat, ca un cretin. La ieșire voia să discute despre film, iar eu i-am recunoscut franc că nu am văzut filmul, pentru că am fost ocupat s-o miros și mi-e tare greu să țin ochii deschiși atunci când simt mirosuri obsedante. „Aoleu, adică miros?!”, a glumit ea cu accentul ăla moldovenesc la fel de dulce ca parfumul. ”Aoleu, adică eu nu?!”, i-am răspuns.

Am condus-o acasă pe jos, iar pe stradă am glumit și-am mângâiat doi câini care-și făceau veacul în rond la Carol. Nu-mi mai amintesc câinii, dar îmi amintesc că ambii căței o adorau, și cred că ăla este momentul precis în care m-am îndrăgostit de ea, pentru că pot rezista la multe, dar nu și la fete frumoase pe care animalele le iubesc. Când am intrat pe strada ei, am fost foarte distrat de faptul că stătea pe strada Speranței. I-am fredonat din Corina Chiriac până când am ajuns în dreptul curții. Culmea, era o casă cu flori. Și, tot culmea, e stătea în apartamentul de la parter. Stăteam față în față la poartă, amândoi cu expresia aia bovină de ”and now what?” pe fețe. „Aș vrea să te pup”, i-am spus, ca un bou, iar ea a râs și m-a sărutat. A fost un sărut pe care-l simt și acum, dacă mă concentrez, fără limbă sau salivă, un sărut perfect, cred, de ăla care te lasă cu botul întins și ochii închiși și la secunde bune după ce s-a terminat. Apoi Tina a intrat în casă, iar eu am dansat pe străzi până în stația de autobuz. Imediat ce m-am urcat în 601, am tras aer în piept și i-am dat SMS: ”M-ai făcut să mă simt ca la liceu, mulțumesc.” Iar ea mi-a răspuns: ”Păi și ne vedem zilele astea să învățăm pentru bac?”.

Nu cred în viață după moarte, nu la modul ăla tradițional, cel puțin, deci nu cred că Tina va citi vreodată asta. Dar cred că Tina va trăi măcar cât mine, pentru că odată ce-ai iubit pe cineva, îl iubești pentru toată viața, iar eu o iubesc. În plus, am scris acest text cu intenția clară de a-l face cât de nemuritor se poate, în orice caz mult mai nemuritor decât mine. Măcar la modul ăsta, sper că Tina va trăi, de fapt, chiar mai mult decât voi reuși eu.” , a fost mesajul postat pe Facebook, iar postarea lui a emoționat zeci de mii de oameni și a fost distribuită de peste 13.000 de ori.

Valentina Florea sau Tina, așa cum îi spuneau prietenii, era din Galați și se află printre persoanele care și-au pierdut viața în incendiul din clubul Colectiv. Trupul tinerei va fi ridicat astăzi de la morgă de către familie și va fi dus în orașul natal, unde va avea loc și ceremonia funerară.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Permisul internațional de conducere. Șoferii trebuie să-l prezinte pentru a putea conduce legal
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025. Când dăm ceasurile înainte cu o oră. Vom dormi cu o oră mai puțin
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari