Scrisoarea preşedintelui Iohannis privind referendumul şi bugetul de stat intră vineri în procedură parlamentară

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc, vineri, pentru a repartiza comisiilor de specialitate proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 şi scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care informează preşedinţii celor două Camere privind intenţa sa de a convoca electoratul la un referendum privind justiţia.
Romania TV
27 ian. 2017, 06:31
Scrisoarea preşedintelui Iohannis privind referendumul şi bugetul de stat intră vineri în procedură parlamentară

Ora la care se va reuni conducerea Parlamentului nu este cunoscută încă depinzând de ora la care Guvernul va adopta bugetul şi îl va trimite Parlamentului. Şedinţa Executivului este programată să înceapă la ora 13. 

Ulterior, Birourile Permanente vor trimite comisiilor proiectul de buget pentru a da avizele, ulterior rapoartele celor două bugete urmând să fie dat de către comisiile reunite de buget-finanţe. Pe lângă procedura standard de remitere a proiectelor către comisii, Birourile Permanente urmează să stabilească şi graficul adoptării bugetului, cu termene pentru avizare, întocmirea rapoartelor şi pentru dezbaterea în plen. Este de aşteptat ca procedura să fie una accelerată ţinând seama că deja a fost depăşit termenul la care coaliţia guvernamentală PSD-ALDE estima ca bugetul să fie adoptat în Guvern, anume 25 ianuarie.

Citeşte şi: Guvernul discută vineri proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017

Un alt subiect important pe ordinea de zi va fi trimiterea scrisorii preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la referendum către comisiile juridice pentru ca acestea să formuleze un punct de vedere. 

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor fi convocate vineri după-amiază, pe ordinea de zi urmând să figureze distribuirea comisiilor de specialitate a proiectului de buget pe 2017 şi, cel mai probabil, scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis pe tema referendumului, au declarat joi, pentru News.ro, surse parlamentare.

Liviu Dragnea a spus că Parlamentul se va pronunţa asupra demersului preşedintelui în termenul legal prevăzut, de 20 de zile. ”Comisia juridică va avea termen de maxim o săptămână pentru încadrarea în termenul de 20 de zile”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, joi, pentru Digi24.

Citeşte şi: Scrisoarea lui Klaus Iohannis referitoare la organizarea referendumului a ajuns la Senat

Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat, marţi, procedura pentru organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.

„Marţi, 24 ianuarie a.c., Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”, informează Administraţia Prezidenţială.

Scrisoarea pe tema referendumului a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere, solicitând consultarea Parlamentului cu privire la problema sus menţionată.

Potrivit Legii referendumului, Parlamentul are la dispoziţie 20 de zile să dea un aviz consultativ pentru referendumul convocat de către preşedinte. În cazul în care termenul de 20 de zile este depăşit, procedura de consultare se consideră a fi îndeplinită.

DailyBusiness
Secretul pentru noroc și prosperitate. Ce trebuie să pui sub pat timp de 7 zile!
Spynews
Claudia Puican a ajuns la spital însărcinată în 7 luni! Armin Nicoară: „Stătea în pat o săptămână după un eveniment”
Bzi.ro
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou inedit i-a oferit
Fanatik.ro
Drumul modern care va lega România de o zonă pe care foarte mulți români o apreciază. Trecerea se va face pe două super-poduri cu două benzi pe sens
Capital.ro
Călin Georgescu, în șoc. Adevărul incendiar despre anularea alegerilor. Cine a dat ordinul
Playtech.ro
România, vizată de Rusia. Yalta 2, începutul dezastrului pentru țara noastră
DailyBusiness
Trucul cu care Penny i-a convins pe români să îi devină clienţi. Cum a ajuns retailerul german să fie nr. 1
Adevarul
Prizonierii nord-coreeni au povestit care sunt armele ucrainenilor ce i-au îngrozit cel mai mult pe front. Rușii le numesc Baba-Yaga
wowbiz.ro
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Spynews
Povestea de viață a lui Andrei Perneș. Cum se prezenta tânărul și ce gânduri avea când a intrat în casa Mireasa, la vârsta de 25 de ani
Spynews
Alex Bodi, mesaj cu greutate: „Ajungi să te milogești”. Afaceristul dă din nou lecții de viață
Evz.ro
O dietă imposibil de ținut. Soția lui Dan Pavel face mari eforturi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, absolut spectaculoasă. Cum arată la 5 ani de la divorțul de Walter
kanald.ro
S-a aflat când și unde va fi înmormântat Andrei Perneș! Tatăl lui a dezvăluit ce i-ar fi adus sfârșitul tânărului de 28 de ani
Cancan.ro
Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Fericire enormă pentru Călin Georgescu. Americanii au dat anunțul care îl poate face președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
stirilekanald.ro
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
substantial.ro
Nicuşor Dan reacționează la acuzațiile vicepreședintelui american JD Vance privind alegerile din România
MediaFlux
VEȘTI BUNE pentru PENSIONARI! Guvernul și-a dat ACORDUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Și Boeing a intrat în colimatorul lui Trump. E nemulțumit de Air Force One