„Micuţă vietate,
Te pot simţi acolo. Mănânc dublu şi am jumătate din energia pe care o aveam. Mi se frânge inima pentru faptul că nu simt bucuria pe care ar trebui să o simt. Îmi pare rău şi, în acelaşi timp, nu îmi pare rău.
Îmi pare rău că acesta este momentul în care îţi spun „Rămas bun”. Sunt tristă că niciodată nu voi ajunge să te întâlnesc. Ai putea avea ochii tatălui tău şi nasul meu şi ne-am putea face singuri tradiţii, să fim o familie. Dar, ne vom reîntâlni. Îţi promit că data viitoare când voi vedea acel albastru dublu, data viitoare când vom fi pe aceeaşi lungime de undă, voi fi pregătită pentru tine.
Micuţă vietate, vreau să fii fericită. Mai mult decât vreau ca mie să mi se întâmple lucruri frumoase, vreau ca tu să ai parte de cele mai bune lucruri pe viitor. Din acest motiv nu pot fi mama ta acum. Eu sunt încă în creştere. Nu ar fi normal să te aduc pe această lume, unde sunt bântuită de fantome ale vieţii pe care le-am trăit.
Vreau să ai parte de toate lucrurile pe care eu nu le-am putut avea când eram copil.Vreau să fii mai bun decât am fost eu vreodată şi mai puternic decât aş putea fi. Nu îţi pot face exact ce mi s-a făcut mie: să plantez o seminta din dragoste şi spontaneitate şi să sper că va creşte perfect.
Dragostea şi spontaneitatea sunt frumoase, dar nu sunt suficiente. Şi în timp ce eu am pregătite o grămadă de vise, visele nu sunt un instrument suficient de puternic pentru a construi un viitor mai bun.
Nu te pot aduce aici. Nu aşa.
Te iubesc şi îmi doresc că circumstanţele să fie altele. Îţi promit că te voi revedea şi că data viitoare îmi vei putea spune Mama.”