Scrisoare adresată ministrului Sănătăţii de către o tânără care a învins cancerul: „Îmi amintesc privirea dumneavoastră”

O tânără din Baia Mare care a reuşit să învingă cancerul îi adresează un mesaj ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu. Reacţia ei vine după ce proiectul de lege care prevede ca bolnavii care nu au participat la programele de prevenţie să îşi plătească singuri tratamentul, chiar dacă este vorba de cei bolnavi de cancer, a stârnit revoltă.
Alina Costache
08 feb. 2016, 12:58
Scrisoare adresată ministrului Sănătăţii de către o tânără care a învins cancerul:

Stimate domnule ministru,

Îmi aduc aminte de primii paşi pe scările Institutului Oncologic „Prof.dr.I.Chiricuţă” Cluj-Napoca, încrederea cu care am păşit, momentul în care mi-am spus „o să ma fac bine”, şi m-am făcut. Le mulţumesc din suflet medicilor, asistentelor, tuturor, pentru sprijin.

Îmi amintesc de privirea dumneavoastră pe holul Institutului Oncologic, care nu spunea ceea ce aţi susţinut în urmă cu câteva zile. Nu vă condam pentru spusele dumneavoastră, doar atât vă spun: noi, bolnavii de cancer, oricum suntem condamnaţi la moarte, la gândul ca nu vei mai exista, speranţa cât de mică te face să nu renunţi.

De aceea, domnule ministru, stiţi ce înseamnă asta. M-am bucurat că aţi reuşit să ajungeţi ministru, în speranţa că veţi face ceva bun pentru Institut, speranţa de viaţă a multor oameni bolnavi de cancer.

Vă mulţumesc pentru privirea care este una caldă, dar în acelaşi timp impune respect„, a scris tânăra în vârstă de 32 de ani, potrivit voceatransilvaniei.ro.

Parlamentarii PNL au depus o iniţiativă care prevede introducerea unui program naţional de prevenţie în sănătate, finanţat cu 600 milioane euro anual, românii care refuză să participe la acest program riscând să suporte ulterior costurile tratamentelor, parţial sau integral.

Potrivit propunerii legislative, semnată de 128 de parlamentari, majoritatea de la PNL, printre care şi copreşedintele Alina Gorghiu, autorităţile ar urma să elaboreze un Program Naţional de Prevenţie multianual, finanţat cu nu mai puţin de 10% din sumele alocate din sumele alocate sistemului naţional de sănătate. În acest scop ar urma să fie înfiinţată Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Creștin-democrații câștigă alegerile legislative din Germania: Friedrich Merz va fi viitorul cancelar
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!