Scutaru: Moţiunea merge mai departe chiar dacă se adoptă măsura neimpozitării

Liderul deputaţilor liberali, George Scutaru, a declarat miercuri că PNL nu va renunţa la moţiunea de cenzură chiar dacă Guvernul va adopta măsura neimpozitării profitului reinvestit, transmite Agerpres.
Romania TV
16 apr. 2014, 11:18
Scutaru: Moţiunea merge mai departe chiar dacă se adoptă măsura neimpozitării

‘Noi ne-am referit la necesitatea adoptării a două măsuri, aceasta cu eliminarea impozitului pe profitul reinvestit, dar măsura cu adevărat importantă şi care poate avea un efect substanţial pentru mediul de afaceri şi pentru economia ţării este reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator. Noi considerăm că, dacă nu se adoptă ambele măsuri, efectul nu va putea fi unul aşteptat şi real în plan economic. Intenţia noastră cu moţiunea de cenzură e una serioasă şi rămâne în picioare. Ne bucură faptul că domnului Ponta i-a revenit memoria şi susţine o măsură pe care noi o convenisem în guvernare, dar fără reducerea CAS aceste măsuri nu vor avea efect practic în economie şi intenţia noastră de a merge în continuare cu moţiunea de cenzură este cât se poate de serioasă. Se lucrează la text şi la 30 aprilie vom fi capabili să depunem această moţiune’, a spus Scutaru într-o conferinţă la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că pentru neimpozitarea profitului reinvestit Guvernul face o testare pentru un an şi jumătate pentru că prevederile ordonanţei care reglementează acest subiect sunt valabile până la 31 decembrie 2015.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte