Imaginile au fost postate pe reţele de socializare în care Boiko Borisov pare că aţipeşte sau utilizează telefonul în timpul ceremoniei.
„Trebuie să ţineţi cont de faptul că muncesc foarte mult şi pot ajunge să fiu foarte obosit”, le-a spus Borisov unor jurnalişti care i-au cerut să comenteze aceste imagini, relatează site-ul Novinite.com.
El a mai notat că diferenţele de fus orar au un efect advers asupra bioritmului uman.
Luni, presa bulgară a scris că Borisov l-a „şocat” pe omologul său olandez, Mark Rutte, trimiţând un SMS în timpul înmânării Premiului Nobel pentru Pace.