Ilinca Vandici şi Liviu Vârciu ar putea fi noul cuplu bombă din showbiz-ul românesc.
Vârciu i-a declarat Ilincăi fără ocolişuri că este îndrăgostit de ea chiar în timpul unei emisiuni TV prezentate, culmea, de fosta sa soţie, Adelina Pestriţu. Iniţial, Liviu Vârciu a fost destul de misterios când a fost întrebat dacă îl leagă de Ilinca mai mult decât o prietenie.
„Da, sunt îndrăgostit! De viaţă sunt îndrăgostit, de zilele astea frumoase pe care le am de vreo săptămână”, a spus Liviu Vârciu, prin telefon, la WOWBiz.
„Sunt îndrăgostit de Ilinca Vandici!„, a continuat el. „Ilinca e frumoasă, ai fi nebun sau homosexual să nu fii îndrăgostit de o asemenea femeie. M-aş bucura să creadă ce îi spun„, a continuat artistul.
Citeşte şi Liviu Vârciu a sărutat PASIONAL o prezentatoare TV FOTO
Totuşi, el a precizat că şi dacă între el şi Ilinca Vandici ar fi o relaţie amoroasă, nu şi-ar expune iubirea la televizor. „Suntem maturi şi o să ţinem dragostea asta frumoasă pentru noi”, a spus Vârciu, completând apoi rapid: „Dacă ar fi ceva între noi…”.
Prezentă în platou, Ilinca Vandici a ascultat zâmbitoare declaraţia de dragoste a lui Liviu Vârciu, dar s-a limitat la a spune că între ei există o mare „simpatie”, dar nu ştie dacă este vorba şi despre „chimie” între ei. „Ne cunoaştem de când lumea şi pământul, de vreo nouă ani. Eu sunt singură, nu am obligaţii, sunt tânără, frumoasă, seducătoare, e normal ca bărbaţii să-şi dorească să mă cunoască mai bine”, a mai spus Ilinca.