Primul seism a avut magnitudinea de 2 pe Richter şi s-a produs la ora 9.11. Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de doar 2 kilometri, fiind simţit în Hunedoara, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.
La scurt timp, în jurul orei 10.20, un nou cutremur a zguduit zona. De această dată, seismul s-a produs în apropiere de Nistoreşti şi Nereju şi a avut o magnitudine de 3,9 pe Richter, iar epicentrul a fost la o adâncime de 98 de kilometri.
Zona Vrancea este una cu o intensă activitate seismică. Mai multe cutremure de mică intensitate s-au produs luna aceasta în zonă, astfel că nu s-au înregistrat pagube.