Se dă startul la vânătoarea şacalilor şi mistreţilor din Delta Dunării

Vânătoarea de extracţie a mistreţilor şi şacalilor din Delta Dunării va începe luni, conform programului stabilit în luna august de Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă privind combaterea pestei porcine africane, a declarat guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Mălin Muşetescu.
Alina Costache
22 nov. 2018, 14:20
Se dă startul la vânătoarea şacalilor şi mistreţilor din Delta Dunării

„Deja anunţăm unităţile administrativ teritoriale unde vor fi zonele de vânătoare. Am anunţat colegii de la Ministerul de Interne să ia în calcul aceste perimetre pentru a asigura securitatea pe zonele respective. Direcţia Silvică a creionat calendarul vânătorilor şi vom vedea ce e în teren”, a afirmat guvernatorul Muşetescu, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei, în RBDD există circa 1.300 de mistreţi şi aproximativ 2.000 de şacali.

Judeţul Tulcea a avut în acest an cele mai multe focare de PPA din România, însă în ultima lună nu au mai anunţat nicio suspiciune de virus.

Primele focare de PPA au apărut în judeţ la începutul lunii iunie a acestui an, în localităţile situate pe braţul Chilia al Dunării, care constituie frontieră între România şi Ucraina. Până la începutul lunii trecute, virusul a fost confirmat în peste 500 de gospodării din circa 75 de localităţi, iar pentru eliminarea pericolului răspândirii acestuia medicii veterinari au decis sacrificarea preventivă a suinelor din circa 50 de localităţi.

Conform unei decizii adoptată la 1 august de Comitetul ministerul pentru situaţii de urgenţă privind combaterea PPA, în ariile naturale protejate, inclusiv în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, la fel ca în judeţul Constanţa şi în Insula Mare a Brăilei şi în Balta Ialomiţei, toţi mistreţii şi prădătorii, cu excepţia speciilor aflate pe cale de dispariţie, trebuie ucişi.

Societatea Ornitologică Română a susţinut însă într-un comunicat că intensificarea vânătorii de mistreţi şi de prădători în România poate să extindă focarele de PPA, contrar voinţei autorităţilor române şi a recomandărilor Uniunii Europene în cazuri de identificare a unor focare.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Horoscop sâmbătă, 1 martie 2025: Capricornii au visuri și planuri de plecare în concediu
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Cele mai economice mașini pe GPL. Modelul Dacia care face senzație și e preferat și de străini
Capital.ro
Unde a fugit Călin Georgescu? A primit foarte multe amenințări cu moartea
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Relația lui Nicușor Dan cu coordonatorul lui de campaniei, „un risc de securitate națională”. Caramitru: Matei Păun are afaceri cu Lukașenko
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Fostă concurentă de la iUmor sezonul 13, diagnosticată cu leucemie. Primele declarații despre starea de sănătate / VIDEO
Spynews
Cesima Nechifor, de la Power Couple 2025, a făcut petrecere de ziua ei de naștere. Imagini de la party. Cine i-a fost alături / FOTO
Evz.ro
Culisele confruntării de la Casa Albă. Zelenski l-ar fi înjurat pe JD Vance
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Cu ce probleme de sănătate se confrunta Luca Manolache. Tânărul a trăit niște luni de coșmar înainte să-și piardă viața
Cancan.ro
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de care avem nevoie”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Dan Diaconescu a făcut anunțul în direct: Dacă îl interzic pe Georgescu....
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
România și Republica Moldova susțin pacea în Ucraina, avertizând asupra riscurilor unui nou conflict
MediaFlux
Momentul în care Trump s-a evervat rău pe Zelenski. A dat afară delegatia Ucrainei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
America a murit… God Bless Europe!