Astfel, apicultorii pot cere un ajutor de 20 de lei de familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole, scrie monitorulbt.ro. Valoarea totală care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 de euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente.
Citeşte şi Ajutor de la stat pentru motorină. Ce români pot primi bani pentru combustibil
„Măsura se instituie întrucât familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar. Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul țării noastre în perioada martie – mai 2019 au fost comunicate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către apicultori, reprezentanții formelor asociative ale acestora și prefecturi”, a declarat Cristian Delibaș.
Beneficiarii prezentei scheme de ajutor de minimis sunt apicultorii care aveau familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2019 și înregistrate/autorizate la DAJ Botoșani.