Se dau lupte grele, BOMBARDAMENTE intense şi invazie terestră. UE, NATO şi ONU, reacţii de ultim moment

Uniunea Europeană, NATO, Organizaţia Naţiunilor Unite şi unele ţări, precum Franţa, Olanda şi Germania, au reacţionat la ofensiva militară pe care Turcia a lansat-o miercuri în nordul Siriei, la numai câteva zile după retragerea trupelor americane din zonă.
Filip Stan
10 oct. 2019, 06:33
Se dau lupte grele, BOMBARDAMENTE intense şi invazie terestră. UE, NATO şi ONU, reacţii de ultim moment

Forţele conduse de kurzi în nord-estul Siriei au declarat că s-au confruntat cu un atac la sol din partea trupelor Turciei, care au lansat miercuri o operaţiune transfrontalieră, informează Reuters.

„Atacul la sol al forţelor turceşti a fost respins de către luptătorii SDF în oraşul Tal Abyad … Niciun avans în acest moment”, a informat pe Twitter Mustafa Bali, purtătorul de cuvânt al Forţelor Democrate Siriene.

SDF, care controlează nord-estul Siriei, a mai informat pe Twitter că un atac aerian al Turciei a lovit o închisoare în care sunt deţinuţi militanţi ai organizaţiei Stat Islamic.

„Una din închisorile în care se află deţinuţi ISIS a fost lovită de un atac aerian” al Turciei, conform postării citate de Reuters, care nu a furnizat detalii suplimentare. 

Comisia Europeană

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut reţinere şi încetarea operaţiunii militare şi a avertizat că nicio finanţare europeană nu va fi acordată „pentru o zonă de securitate”, informează AFP şi dpa. „Turcia trebuie să înceteze operaţiunea militară în curs. Ea nu va da rezultate. Şi dacă planul Turciei este crearea unei zone de securitate, să nu aştepte finanţare de la UE”, a afirmat Jean-Claude Juncker în Parlamentul European reunit în mini-sesiune plenară la Bruxelles. „Turcia are probleme de securitate la frontiera sa cu Siria şi noi trebuie să înţelegem asta. Cu toate acestea, solicit Turciei, precum şi altor actori (implicaţi în zonă) să acţioneze cu reţinere. O incursiune va exacerba suferinţele civililor, care deja sunt dincolo ce se poate descrie prin cuvinte”, a spus Juncker.

NATO

Ofensiva militară a Turciei în nordul Siriei ar trebui să fie „proporţionată şi măsurată”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Este important să se evite acţiunile care pot să destabilizeze şi mai mult regiunea, să crească tensiunile şi să provoace mai multe suferinţe umane”, a spus Stoltenberg în timpul unei vizite oficiale la Roma. „Contez pe Turcia pentru a acţiona cu reţinere şi sunt sigur că orice acţiune pe care o poate întreprinde în nordul Siriei este proporţionată şi măsurată”, a adăugat el, citat de agenţia dpa. Stoltenberg a mai spus că va discuta despre criza în curs cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, în timpul unei vizite programate vineri la Istanbul.

Organizaţia Naţiunilor Unite

Actualul preşedinte al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, ambasadorul sud-african Jerry Matthews Matjila, a cerut Turciei să „cruţe civilii” şi să dea dovadă de „reţinere maximă” în operaţiunile sale militare din Siria, după cum relatează AFP. Între timp, surse diplomatice au declarat pentru agenţia EFE că joi va avea loc o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre ofensiva turcă din nord-estul Siriei. Reuniunea va avea loc ca răspuns la o solicitare din partea Franţei, Regatului Unit, Germaniei, Belgiei şi Poloniei, cele cinci ţări ale Uniunii Europene (UE) care sunt în prezent în Consiliul de Securitate, potrivit aceloraşi surse.

Franţa

Franţa a condamnat „foarte ferm” ofensiva turcă şi a anunţat, prin vocea secretarului de stat pentru afaceri europene Amelie de Montchalin, că va sesiza Consiliul de Securitate al ONU. „Franţa, Germania şi Regatul Unit sunt pe cale să finalizeze o declaraţie comună care va fi extrem de clară cu privire la faptul că ţările noastre condamnă foarte ferm ceea ce a fost raportat”, a spus Amelie de Montchalin în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naţionale. „Vom sesiza Consiliul de Securitate al ONU şi vom căuta să formăm cea mai mare coaliţie pentru a aduce subiectul cât mai repede în discuţie” la nivel internaţional, a adăugat ea.

Preşedinta Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Adunării Naţionale, Marielle de Sarnez, a condamnat la rândul său ofensiva turcă, care îi vizează direct pe kurzii sirieni, aliaţi ai Occidentului în lupta împotriva Statului Islamic. „Este o încălcare a legislaţiei internaţionale, o încălcare a frontierelor. Acţiunea Turciei este o eroare morală, o eroare politică, ce ameninţă stabilizarea nord-estului sirian, ameninţă securitatea acestei zone”, a spus ea, îndemnând la o mobilizare a comunităţii internaţionale.

Franţa s-a consultat miercuri cu partenerii europeni, „pentru a examina toate opţiunile”, printre care şi sesizarea Consiliului de Securitate al ONU, a informat Ministerul francez de Externe, fără a face alte precizări.

Olanda

Ministrul olandez al afacerilor externe Stef Blok a anunţat că l-a convocat pe ambasadorul turc în Olanda, după ce Ankara a lansat o ofensivă în nord-estul Siriei împotriva miliţiilor kurde, aliate ale Occidentului în lupta antijihadistă. „Olanda condamnă ofensiva turcă în nord-estul Siriei. L-am convocat pe ambasadorul Turciei. Îi cerem Turciei să nu continue pe calea aleasă (de ea)”, a anunţat Blok într-o postare pe Twitter.

Germania

Ministrul de externe german Heiko Maas a condamnat atacul Turciei „în termenii cei mai fermi”. „Turcia permite destabilizarea în continuare a regiunii şi există riscul unei resurgenţe a Statului Islamic”, a atenţionat Maas de la Berlin. „Cerem Turciei să-şi înceteze ofensiva şi să-şi asigure interesele de securitate într-un mod paşnic”, a adăugat el.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat miercuri declanşarea unei noi operaţiuni militare împotriva miliţiilor kurde Unităţile de Apărare a Poporului (YPG), susţinute de ţările occidentale, însă considerate teroriste de Ankara. Această operaţiune vizează, potrivit lui Erdogan, „teroriştii din YPG şi Daesh (acronimul arab al grupării Stat Islamic)” şi are drept obiectiv crearea unei „zone de securitate” în nord-estul Siriei. „Zona de securitate pe care o vom crea va permite reîntoarcerea refugiaţilor sirieni în ţara lor”, a dat asigurări Erdogan.

Marea Britanie

Ministrul britanic al afacerilor externe Dominic Raab şi-a exprimat miercuri „îngrijorări serioase” în privinţa ofensivei turce din nord-estul Siriei.”Aceasta riscă să destabilizeze regiunea, exacerbând suferinţa umanitară şi subminând progresele făcute împotriva Daesh, care ar trebui să fie obiectivul nostru colectiv” se arată într-o declaraţie a şefului diplomaţiei de la Londra.

Arabia Saudită

Arabia Saudită a condamnat „agresiunea armatei turce lansată în nord-estul Siriei” împotriva forţelor kurde, într-o luare de poziţie a ministerului de externe de la Riad.”Ofensiva turcă riscă să aibă repercusiuni negative asupra securităţii şi stabilităţii regiunii şi să submineze eforturile internaţionale de combatere a grupării teroriste Stat Islamic”, se apreciază în postarea de pe Twitter a ministerului saudit de externe.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Temperatura din locuință o poți ridica fără să atingi termostatul. Secretul hotelierilor, dezvăluit
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
UEFA ia în considerare eliminarea prelungirilor din Liga Campionilor
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol