Se interzice avortul. Senatorii au respins legislaţia care le permitea femeilor să scape de sarcini nedorite

Senatorii argentinieni au respins, Joi, legislaţia privind avortul. Această măsură a fost luată chiar în Argentina, ţara Papei Francisc, prin votul deputaţilor, în luna Iunie.
Sânziana Stancu
09 aug. 2018, 08:49
Se interzice avortul. Senatorii au respins legislaţia care le permitea femeilor să scape de sarcini nedorite

După acest anunţ, mulţimea celor nemulţumiţi de această decizie s-a adunat în Piaţa Congresului. Au fost scene dramatice, susţinătorii avorturilui izbucnind în lacrimi şi comentând asupra acestui subiect.

Camila Sforza, o femeie dezamăgită de această măsură, a criticat iniţiativa. „Este doar începutul. Toată această niscare va continua până se va obţine Întreruperea Voluntară a Sarcinii (IVG)”, a spus ea.

În ultimii doi ani, în Argentina, mişcările feministe au dat un elan considerabil revendicării dreptului la avort, fapt ce l-a determinat pe preşedintele argentinian Mauricio Macri să dezbată subiectul în faţa Parlamentului, pentru prima oară în istoria acestui stat sud-american care, în principiu, se opune acestei practici.

Susţinătorii avortului s-au adunat în număr foarte mare, miercuri, în faţa Congresului, arborând fulare verzi – simbol al revendicării dreptului la avort, liber şi gratuit, potrivit Belga.

În cadrul votului, 38 de senatori au spus „NU” acestei iniţiative, 31 au votat în favoarea menţinerii dreptului la avort şi doi s-au abţinut, potrivit rezultatelor oficiale date publicităţii.

Miercuri, cei dezamăgiţi de rezultatul votului care purtau fiulere verzi – simbolul luptei pentru dreptului femeilor la avort – au manifestat în Piaţa Congresului.

Potrivit estimărilor, se fac aproximativ 500.000 de avorturi anual în Argentina, în clinici private sau în condiţii precare de igienă, din cauza situaţiei economice precare.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Program de Paște 2025 pentru Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan, Profi, Penny sau Mega Image. Orarul supermarketurilor în perioada 18 – 22 aprilie
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România toată. Anunțul care răstoarnă totul: Îi așteaptă la cotitură
Playtech.ro
Gata cu vremea frumoasă! Încep ploile şi vijeliile, temperaturile scad brusc
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Bahmuțeanca, marcată pe viață. Acuzații foarte grave
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Rusia activează „Soneria Apocalipsei”? Mesajele ciudate transmise de stația secretă UVB-76 au panicat lumea
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți