Se lansează programul estival de transport TRENURILE SOARELUI 2016. Vezi CÂT COSTĂ UN BILET până la mare

Programul estival de transport Trenurile Soarelui 2016 intră în vigoare joi, iar timp de trei luni, până la 13 septembrie, turiștii vor putea călători spre litoral cu cele peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toata țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării.
Roxana Gagiu
09 iun. 2016, 07:21
Se lansează programul estival de transport TRENURILE SOARELUI 2016. Vezi CÂT COSTĂ UN BILET până la mare

„Pentru noi, sezonul estival este o oportunitate. Încercăm să răspundem nevoii de mobilitate a cât mai multor oameni și dorințelor acestora de a călători la standarde de calitate din ce în ce mai bune. Prin programul estival Trenurile Soarelui conectăm toate zonele țării cu destinațiile turistice de vară și sperăm să le aducem românilor vacanța cât mai aproape”, a declarat Iosif Szentes, director general CFR Călători.

CFR Călători a pregătit un program special de trenuri, care vor fi introduse treptat în circulație, pentru ca toate regiunile țării să poată fi conectate cu destinațiile de vacanță cele mai căutate în perioada verii.

Pentru turiștii din Brașov legătura cu destinația Constanța și retur va fi asigurată cu trei trenuri directe, iar pentru cei din Sighetu Marmației legătura cu litoralul se va realiza direct prin grupa de vagoane de la trenul Satu Mare—Mangalia.

Pentru a facilita accesul turiștilor către Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord — Tulcea Oraș și retur.

Prețul întreg pentru o călătorie București — Constanța, fără reduceri, este de 33,40 lei la tren Regio și de 60 lei la tren IR. Un bilet dus-întors are 10% reducere din tariful de transport și costă la clasa a 2-a 60,90 lei la tren Regio și 108,80 lei la tren IR, iar la cumpărarea cu o anticipație de peste 21 de zile reducerea este de 25% din tariful de transport și biletul la clasa a 2-a costă 46 lei la tren IR și 26,05 lei la tren Regio. Pentru o călătorie elev/student la Trenul Tineretului, București — Constanța (tarifat ca tren Regio), biletul este de 18,65 lei.

Trenurile Litoral care circulă fără opriri intermediare, între București Nord și Constanța, ajung la destinație în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe aceeași rută, este în medie de aproximativ 2 ore și 20 minute.

Toate trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare și prize, iar Trenurile Litoral, de viteza sporită (IR 1983, IR 1582, IR 1587 si IR 1588) București — Constanța și retur, au în compunere și vagon bar. De asemenea, de la București Nord la Constanța și retur, trenurile IR 1585 si IR 1586 dispun de Wi-Fi gratuit.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!