Se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali. Klaus Iohannis a promulgat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a promuldat, marţi, Legea pentru aprobarea OUG 9/2017 prin care indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene sunt majorate cu 30%.
Romania TV
23 mai 2017, 08:21
Se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali. Klaus Iohannis a promulgat legea

Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 9/2017 a fost adoptat în 25 aprilie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 212 voturi „pentru”, 33 de voturi „împotrivă” şi 8 abţineri.

Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat cu o zi înainte, în cadrul comisiei, că indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene sunt majorate cu 30% până când legea salarizării unitare va intra „în linie dreaptă”.

„Am dat raport Ordonanţei 9/2017. În primul rând sunt doleanţele celor din sistemul de apărare şi ordine publică, siguranţă naţională, precum şi din sistemul penitenciar, care se află la Ministerul Justiţiei. În urma aplicărilor succesive a măririlor de salarii minime, ei au rămas cu solda de bază undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o începând cu luna aprilie la nivelul salariului minim, astfel încât şi poliţiştii, şi cei din armată să beneficieze de măririle salariale promise. De asemenea, în urma unui amendament şi cu sprijinul doamnei ministru al Muncii am adoptat şi mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene cu 30%, începând cu luna aprilie, până când legea salarizării va intra în linie dreaptă”, a declarat preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru toți șoferii din România. Ai timp mai puțin de 24 de ore să o achiți
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Ce înseamnă când visezi bani: Noroc sau pagubă
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
DOCUMENT. Verdictul oficial pentru Călin Georgescu. Anunțul BEC privind blocarea candidaturii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
TAXĂ de 700 de LEI pentru APARTAMENTE! SUMELE cresc cu NUMĂRUL de CAMERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT