Se pregăteşte un comparator al comisioanelor băncilor din România

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vrea să realizeze, în prima parte a anului viitor, un site dedicat comparării comisioanelor instituţiilor financiare, aceasta fiind o cerinţă menţionată în ordonanţa de transpunere a directivei privind comparabilitatea comisioanelor.
Romania TV
21 nov. 2017, 11:18
Se pregăteşte un comparator al comisioanelor băncilor din România

„La baza acestei directive (privind comparabilitatea comisioanelor n.r.) au stat trei puncte importante. Este vorba de informarea consumatorilor, schimbarea unui cont şi accesul la un cont de plăţi cu servicii de bază. În ceea ce priveşte informarea consumatorilor, în cadrul actului normativ s-a luat în discuţie obligativitatea Autorităţii de a crea site-ul cu compararea comisioanelor. Noi ne-am propus ca agendă să îl implementăm în prima parte a anului viitor. Pe acest site consumatorii vor putea compara comisioanele percepute de către prestatorii de servicii de plată la nivel naţional”, a spus Bogdan Pandelică, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit ECONOMICA.NET.

Citeşte şi Românii care câştigă sub 2.900 de lei brut pe lună nu vor mai plăti comisioane la bănci

Acesta a precizat că site-ul oferă, de asemenea, informaţii cu privire la sediile prestatorilor de servicii de plată şi la localizarea bancomatelor acestora.

Bogdan Pandelică a afirmat că pe ordinea de zi a Plenului Parlamentului se află ordonanţa privind comparabilitatea comisioanelor.

Citeşte şi 15 bănci amendate cu peste 500.000 de lei pentru publicitate înşelătoare

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe