Se redeschid restaurantele şi cafenelele într-un oraş din România, chiar de Revelion

Autorităţile din Iaşi au anunţat redeschiderea restaurantelor şi cafenelelor, începând de joi, în ultima zi din anul 2020. Este posibil pentru că numărul cazurilor de COVID din oraş a scăzut, cu toate că rata de infectare este mai mare de 1,5 persoane bolnave la mia de locuitori.
Razvan Mihalascu
30 dec. 2020, 11:55
Se redeschid restaurantele şi cafenelele într-un oraş din România, chiar de Revelion

Se redeschid restaurantele şi cafenelele din Iaşi, chiar de Revelion. Primarul Mihai Chirica a anunţat că incidenţa cazurilor de Covid-19 din oraş a scăzut sub 3 la mia de locuitori, iar acest lucru duce la o relaxare a măsurilor aplicate pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2.

Astfel, se redeschid restaurantele şi cafenelele din Iaşi, iar activitatea va putea fi desfăşurată în interior, fără a fi depăşită 30% din capacitatea maximă a spaţiului, între orele 6.00 şi 23.00. De asemenea, sunt valabile aceleaşi reguli şi în cazul activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, conform Mediafax.

„Dragi ieşeni vă aduc la cunoştinţă că, începând cu data de 31 decembrie 2020, între orele 6.00 – 23.00, restaurantele şi cafenele din oraşul nostru vor fi deschise şi în interior în limita de 30% din capacitate. Vă mulţumesc pentru că aţi respectat măsurile sanitare privind combaterea pandemiei şi vă rog să rămâneţi vigilenţi pentru ca numărul de îmbolnăviri să scadă şi mai mult în perioada următoare.

Trebuie să fim solidari, să purtăm mască şi să ne dezinfectăm mâinile, să evităm aglomeraţiile şi să respectăm recomandările specialiştilor din sănătate”, a scris, pe Facebook, primarul Mihai Chirica.

Citeşte şi: Trebuie să faci vaccinul anti-COVID dacă ai avut boala? Explicaţiile dr. Beatrice Mahler: „Eşti protejat de anticorpii produşi de organism”

Se redeschid restaurantele şi cafenelele din Iaşi, dar petrecerile nu sunt interzise

În schimb, organizare de petreceri şi desfăşurarea de reuniuni cu prilejul sărbătorilor sunt în continuare interzise în spaţiile publice sau private deschise şi închise.

De asemenea, rămân în vigoare măsurile privind obligativitatea purtării măştii de protecţiei atât în spaţiile deschise cât şi în cele închise şi interzicerea deplasărilor în intervalul orar 23.00 – 05.00.

„Aceste prevederi sunt urmărite în continuare de HG 1065/2020 prin care se interzice desfăşurarea de activităţi, aniversări, sărbătoriri sau petreceri în spaţii închise sau deschise, publice sau private, acest lucru pentru a răspunde dacă se organizează sau nu revelion. Nu se organizează revelion în niciunul dintre spaţiile publice sau private de pe raza municipiului Iaşi, pentru că activităţile se vor finaliza la ora 23.00, şi nu sunt permise (după această oră, n.r.) activităţi cu acest specific”, a declarat marţi primarul Mihai Chirica, după o şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, conform Ziarul de Iaşi.

Este însă, neclar, dacă o reuniune cu familia extinsă, organizată acasă, este considerată petrecere privată, care este interzisă de lege.

„Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private”, se arată în Articolul 2 din Anexa 3 a Hotărârii de Guvern HG 1065/2020.

În prezent, la nivelul Iaşiului sunt peste 5.200 de cazuri active, în condiţiile în care acest număr a scăzut constant începând cu sfârşitul lunii noiembrie, atunci când erau înregistrate peste 7.200 de cazuri active într-un interval de 24 de ore.

Citeşte şi: Bilanţul vaccinării anti-COVID 29 decembrie 2020. Doar 700 de persoane vaccinate în a treia zi

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Mineralul care menține sănătatea creierului. Se include ușor în dieta oamenilor și te ajută să scapi de durerea de cap
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Concedieri la stat. Cine sunt bugetarii care riscă să îşi piardă locul de muncă în următoarele luni
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cel mai periculos loc din lume. Miterul nu poate fi dezlegat, te înfiori
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Poliția avertizează asupra unei noi tentative de fraudă prin mesaje de vot online
MediaFlux
ANUNȚ trist despre PAPA FRANCISC! VATICANUL a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca ce vrea un loc în Bundestag: O nouă șansă la alegerile din Germania