Sebastian Ghiţă, Mircea şi Vlad Cosma contestă controlul judiciar dispus de către DNA

Deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma și președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, urmăriți penal în dosarul fraudării de fonduri europene în care este arestat preventiv cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, au formulat plângere împotriva măsurii controlului judiciar dispusă față de ei de procurorii anticorupție, informează Agerpres.
Romania TV
20 feb. 2015, 14:51
Sebastian Ghiţă, Mircea şi Vlad Cosma contestă controlul judiciar dispus de către DNA

Potrivit site-ului oficial al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cei trei au formulat joi plângeri împotriva măsurii controlului judiciar, acțiunile lui Mircea și Vlad Cosma urmând a fi judecate vineri de instanța supremă, în timp ce pentru acțiunea formulată de Sebastian Ghiță a fost acordat termen pentru data de 24 februarie.

Procurorii DNA Ploiești au dispus marți începerea urmăririi penale sub control judiciar față de Sebastian Ghiță și Vlad Cosma sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, iar față de Mircea Cosma pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat și pentru folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

În același dosar, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile în cazul omului de afaceri Liviu Munteanu, acuzat de aderare la grup infracțional organizat, evaziune fiscală și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei.

Inițial, Liviu Munteanu fusese reținut, însă anchetatorii nu au mai cerut arestarea preventivă a acestuia în contextul în care, conform unor surse judiciare, el și-ar fi recunoscut faptele.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri seară arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Iulian Herțanu, precum și a omului de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă.

De asemenea, magistrații instanței supreme au dispus măsura controlului judiciar în cazul fostului consilier județean Mihail Coman, în prezent angajat în funcția de consilier al directorului SC Hidro Prahova, decizia nefiind definitivă.

Totodată, directorul de la SC Grossmann Engineering Group, Ilie Drăgan, va fi prezentat vineri Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, după ce a fost reținut în dosarul lui Iulian Herțanu, pentru constituire a unui grup infracțional organizat și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei.

DailyBusiness
Toți românii vor da năvală la Kaufland! 1 octombrie vine cu produse GRATIS
Spynews
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împlinit 6 ani de la nuntă. S-au căsătorit în Budapesta, intr-un cadru de vis
Bzi.ro
Smiley a rămas surprins de nepoata lui Adi de la Vâlcea, la Vocea României: „Mamă, ce apariţie!”
Fanatik.ro
Ce a găsit o femeie în mașina de spălat. Nu înțelegea de ce hainele sale miros urât
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia poate șterge Ucraina de pe harta planetei. A semnat azi
Playtech.ro
Brigitte Bardot, apariție ȘOC! Doamne cât de frumoasă era și cum a ajuns să arate ACUM, ți se rupe sufletul
DailyBusiness
Cea mai bună veste! Se poate cumula pensia cu salariul! Iată cum
Adevarul
„Nici în România nu e așa”. O româncă de 86 de ani, forțată să aștepte 25 de ore pe coridorul unui spital din Londra
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
A venit iarna în România! Imagini cu stratul de zăpadă care s-a depus deja în mai multe zone / GALERIE FOTO
Spynews
Obiceiuri de Acoperământul Maicii Domnului. De ce să nu îți tunzi părul în această zi, potrivit unei vechi superstiții
Evz.ro
Provocarea Netflix: O comedie horror, cu personaje savuroase
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele imagini cu sportiva la 33 de ani
kanald.ro
Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, implicat într-un grav accident rutier. Edilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale
Cancan.ro
BREAKING | Octavian Chitiba a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 18 ani 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare imensă la RAR. Anunț pentru românii cărora le expiră inspecţia tehnică periodică la mașină
StirileBZI
Ce conține apa îmbuteliată din magazine: S-a aflat adevărul!
Prosport.ro
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
stirilekanald.ro
Româncă de 42 de ani ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea...
substantial.ro
Erdogan cheamă la unitatea lumii musulmane împotriva „barbariei moderne” în Orientul Mijlociu
MediaFlux
FĂRĂ PENSIE de la 1 OCTOMBRIE! CASA de PENSII a spus-o CLAR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce se întâmplă cu trecerile de pietoni nesemaforizate din București. Consiliul General a luat decizia!