Sebastian Ghiţă: Nu mă poate convinge nimeni că Dan Condrea nu a avut măsuri de filaj

Deputatul Sebastian Ghiţă, membru în Comisia pentru controlul activitărţii SRI, a declarat luni că opinia publică trebuie să afle dacă Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, era supravegheat de SRI sau nu. Comisia SRI din Parlament a trimis o solicitare în acest sens către Serviciul Român de Informaţii.
Filip Stan
23 mai 2016, 11:10

Comisia parlamentară de control asupra activității SRI trebuie să afle dacă în cazul Hexi Pharma - Dan Condrea a fost vorba de o situație de siguranță națională, a declarat deputatul Sebastian Ghiță, membru al comisiei.

"Am vorbit cu domnul președinte al comisiei și așa cum am și declarat public sunt convins că astăzi trebuie să le spunem oamenilor, că de aia suntem în această comisie, în primul rând dacă acesta a fost considerat de siguranță națională. Cred că este primul lucru pe care trebuie să-l aflăm. Dacă da, când a fost emis mandatul, așa cum ni s-a spus săptămâna trecută? Ce a conținut el și cum a fost pus în aplicare? Și trebuie să venim cu suficiente detalii ca oamenii din România să nu creadă că instituțiile statului pot în vreun fel să existe, planând asupra lor suspiciuni de felul ăsta, totuși a murit un om. Dacă acest caz nu a fost considerat de siguranță națională, haideți să vedem ce-i caz de siguranță națională că vedem în România oameni arestați pentru o afacere mică și doi lei greșiți în contabilitate și vedem de o lună acest caz în care parcă nu mai suntem noi, statul de drept, ăla care eram odată, parcă ne e frică să acționăm sau parcă vrem să ascundem ceva", a spus Ghiță, la Parlament.

Întrebat de ce crede că a fost un caz de siguranță națională, Sebastian Ghiță a răspuns: "Ca și dvs, în ultima lună am citit cu atenție ce a scris dl Tolontan, ce au scris ceilalți din presă și când citești că zeci de mii de oameni, timp de 10 ani, s-au îmbolnăvit, femeile au pierdut sarcini, unii au rămas paralizați și alții au murit și când vorbim despre numărul ăsta de persoane un singur exercițiu de logică mă face să cred că acest caz trebuia să fie tratat ca siguranță națională".

Sebastian Ghiță a spus că își menține ideea că Dan Condrea a fost filat.

"Nu este vorba de mine, ci de orice om din România. Dacă dvs, într-o astfel de situație, vedeți un om murind, nu știm în ce condiții, nu vă gândiți că instituțiile trebuie ca automat, rapid și cât se poate de detaliat să lămurească cum că în România nu mor oameni așa din senin. (...) Aici nu mă poate convinge nimeni că în România, așa cum știu eu că funcționează instituțiile, un om aflat într-o așa atenție mediatică nu a avut măsuri de filaj, nu a fost ascultat, înregistrat, nu a avut înregistrări ambientale, vom verifica", a adăugat Ghiță.

eodor Atanasiu, membru în Comisia de control al activităţii SRI, a declarat la România TV că şeful comisiei, Georgian Pop, a avut o convorbire telefonică cu Eduard Hellvig, în care şeful SRI i-ar fi spus că Serviciul de Informaţii nu a făcut filaj în acest dosar.

Întrebat dacă membrii comisiei au exclus posibilitatea ca Dan Condrea să fi fost filat de SRI, Atanasiu a răspuns: "Nu am exclus. Am întrebat și am primit un răspuns oral de la șeful SRI că nu. Acum am cerut și în scris pentru liniștea membrilor comisiei. Este o adresă trimisă SRI care conține toate întrebările și, respectiv, o adresă destinată opiniei publice care să conțină răspunsurile la câteva dintre întrebările dvs".

Citeşte şi: Teodor Atanasiu: Nefiind un caz de siguranță națională, el nu a fost instrumentat cu SRI, ci cu alte instituții

Comisia parlamentară de control asupra activității SRI trebuie să afle dacă în cazul Hexi Pharma – Dan Condrea a fost vorba de o situație de siguranță națională, a declarat deputatul Sebastian Ghiță, membru al comisiei.

„Am vorbit cu domnul președinte al comisiei și așa cum am și declarat public sunt convins că astăzi trebuie să le spunem oamenilor, că de aia suntem în această comisie, în primul rând dacă acesta a fost considerat de siguranță națională. Cred că este primul lucru pe care trebuie să-l aflăm. Dacă da, când a fost emis mandatul, așa cum ni s-a spus săptămâna trecută? Ce a conținut el și cum a fost pus în aplicare? Și trebuie să venim cu suficiente detalii ca oamenii din România să nu creadă că instituțiile statului pot în vreun fel să existe, planând asupra lor suspiciuni de felul ăsta, totuși a murit un om. Dacă acest caz nu a fost considerat de siguranță națională, haideți să vedem ce-i caz de siguranță națională că vedem în România oameni arestați pentru o afacere mică și doi lei greșiți în contabilitate și vedem de o lună acest caz în care parcă nu mai suntem noi, statul de drept, ăla care eram odată, parcă ne e frică să acționăm sau parcă vrem să ascundem ceva”, a spus Ghiță, la Parlament.

Întrebat de ce crede că a fost un caz de siguranță națională, Sebastian Ghiță a răspuns: „Ca și dvs, în ultima lună am citit cu atenție ce a scris dl Tolontan, ce au scris ceilalți din presă și când citești că zeci de mii de oameni, timp de 10 ani, s-au îmbolnăvit, femeile au pierdut sarcini, unii au rămas paralizați și alții au murit și când vorbim despre numărul ăsta de persoane un singur exercițiu de logică mă face să cred că acest caz trebuia să fie tratat ca siguranță națională”.

Sebastian Ghiță a spus că își menține ideea că Dan Condrea a fost filat.

„Nu este vorba de mine, ci de orice om din România. Dacă dvs, într-o astfel de situație, vedeți un om murind, nu știm în ce condiții, nu vă gândiți că instituțiile trebuie ca automat, rapid și cât se poate de detaliat să lămurească cum că în România nu mor oameni așa din senin. (…) Aici nu mă poate convinge nimeni că în România, așa cum știu eu că funcționează instituțiile, un om aflat într-o așa atenție mediatică nu a avut măsuri de filaj, nu a fost ascultat, înregistrat, nu a avut înregistrări ambientale, vom verifica”, a adăugat Ghiță.

eodor Atanasiu, membru în Comisia de control al activităţii SRI, a declarat la România TV că şeful comisiei, Georgian Pop, a avut o convorbire telefonică cu Eduard Hellvig, în care şeful SRI i-ar fi spus că Serviciul de Informaţii nu a făcut filaj în acest dosar.

Întrebat dacă membrii comisiei au exclus posibilitatea ca Dan Condrea să fi fost filat de SRI, Atanasiu a răspuns: „Nu am exclus. Am întrebat și am primit un răspuns oral de la șeful SRI că nu. Acum am cerut și în scris pentru liniștea membrilor comisiei. Este o adresă trimisă SRI care conține toate întrebările și, respectiv, o adresă destinată opiniei publice care să conțină răspunsurile la câteva dintre întrebările dvs”.

Citeşte şi: Teodor Atanasiu: Nefiind un caz de siguranță națională, el nu a fost instrumentat cu SRI, ci cu alte instituții

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
SUA și România au bătut palma. Ce prevede acordul secret
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Focul Morților, tradiția veche care încă arde în Săptămâna Mare. De ce aprind românii focuri
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți