Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă va fi audiat de magistraţii Curţii Supreme din Belgrad pe 19 mai, la ora 12.30, a anunţat Curtea Supremă din Belgrad.
Audierea nu va fi publică, transmit reprezentanţii instanţei.
Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi la Belgrad pe 13 aprilie.
Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă în două dosare ale DNA.
Tribunalul Prahova a acordat, vineri, un nou termen pentru data de 8 iunie în dosarul în care DNA Ploiești a cerut emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Sebastian Ghiță.
Mandatul este cerut în dosarul „Herțanu”, motivul acordării unui nou termen fiind lipsa de procedură cu inculpatul. Potrivit reprezentanților Tribunalului Prahova, nu a fost restituită la instanță dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie.
Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.
În 27 aprilie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat că autorităţile române au transmis la Belgrad toate documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă.
Curtea Supremă din Belgrad a prelungit, la solicitarea României, termenul de 18 de zile pentru transmiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă. Purtătoarea de cuvânt a Curţii, Bojana Stankovic, a declarat pentru Tanjug că, în cadrul procedurilor preliminare, termenul de detenţie poate fi prelungit până la 40 de zile. În cazul lui Ghiţă, imediat după reţinere, au fost formulate două decizii ale instanţelor: una privind reţinerea sa pentru o perioadă de două luni şi o alta privind reţinerea sa pentru 18 zile.