Sebastian Papaiani a vorbit, în exclusivitate la România TV, despre cum l-a cunoscut pe maestrul Ion Lucian şi cum l-a sfătuit acesta la început de drum, acum mai bine de jumătate de veac. „L-am cunoscut pe maestrul Ion Lucian când aveam 19 ani, în oraşul unde m-am născut, Piteşti. Venise cu un spectacol de la Bucureşti şi, după spectacol, l-am aşteptat şi l-am întâlnit la o grădină-restaurant. M-am apropiat printr-un domn, singur mi-a fost greu să mă duc din timiditate. A intervenit pentru mine cineva, rugându-l pe domnul Ion Lucian să mă asculte. M-a ascultat, voiam să dau la facultatea de teatru şi întrebam ce şi cum trebuie să fac. M-a încurajat teribil, lăudându-mi ceea ce tinereţea are: am nişte ochi luminoşi şi zâmbet deschis. Să dau examen la IATC, pentru că am să iau. Şi am luat, chiar în anul acela, 1956”, povesteşte Papaiani.
Ion Lucian era un visător, dar totodată un om dârz, care se lupta pentru teatru. Sebastian Papaiani şi-a amintit cât de mult s-a zbătut maestrul pentru Teatrul Excelsior. „Am fost de mai multe ori la dânsul în casă, am fost la dânsul la teatru, ştiu că s-a luptat pentru teatru ca şi cum s-ar fi luptat pentru o autostrada cu 4 benzi până la Budapesta. Era un om cinstit şi nu se gândea decât la poezie, la teatru, la ce a mai ieşit pe piaţă din punct de vedere beletristic”, a mai povestit Sebastian Papaiani.
Ion Lucian a vrut să facă o lume mai bună. Era dezamăgit de ce era în jurul său, dar totuşi iubea nespus oamenii. A murit trist şi neîmplinit. „Iubea oamenii şi îmi pare atât de rău că nu mai e, era singurul actor maestru, care la rândul lui ni se adresa cu „maestre”. Îmi pare rău…”, a conchis actorul.