Şeful diplomaţiei americane a evidenţiat negativ China, care se încadrează „într-o categorie aparte”, precum şi abuzurile din Iran, Sudanul de Sud, Nicaragua şi China.
În privinţa României, raportul pentru anul 2018 constată că autorităţile civile şi-au menţinut controlul asupra forţelor de securitate. Problemele semnalate în domeniul drepturilor omului sunt legate de corupţia „endemică” a oficialităţilor şi de violenţele poliţiei împotriva romilor, potrivit Agerpres.
Sistemul judiciar a luat măsuri pentru anchetarea şi condamnarea oficialilor care au comis abuzuri, dar autorităţile au amânat procedurile în care sunt implicate presupuse abuzuri ale poliţiei. De aceea, multe astfel de cazuri s-au încheiat cu achitări.
Insuficienţa personalului, a spaţiului fizic şi a tehnologiei din sistemul judiciar împiedică în continuare celeritatea şi eficienţa actelor de justiţie, iar ca urmare durata proceselor este excesivă, observă Departamentul de Stat.
Condiţiile din închisorile din România rămân grele şi nu se ridică la standardele internaţionale, se mai arată în raport, informează Agerpres.
În legătură cu libertatea presei, documentul menţionează că jandarmeria a agresat fizic, verbal şi cu gaze lacrimogene cel puţin 15 ziarişti, cu ocazia protestelor publice din 10 august anul trecut.