Secretar de stat în Ministerul Educației: „O parte din profesori renunță la grevă. Mâine vom avea o situație certă cu privire la gradul de participare la această grevă”

Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit despre cum se vor desfășura înscrierile pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat.
Alina Costache
05 iun. 2023, 19:24
Secretar de stat în Ministerul Educației:

Florin Lixandru a declarat, la Euronews România, că o parte din profesori urmează să renunțe la grevă.

„Profesorii care nu au fost în grevă sigur vor reveni la catedră, iar din informațiile pe care le avem, o parte din profesori vor renunța la acest demers. Chiar dacă a fost mini-vacanță, noi la nivelul Ministerului Educației am ținut legătura cu colegii noștri din teritoriu, cu inspectorii școlari generali, iar astăzi am avut o conferință cu dumnealor, iar din informațiile primite până în acest moment, o parte dintre colegi ar renunța la grevă, dar acest lucru nu-l putem afirma cert pentru că astăzi fiind o zi liberă, revenirea la cursuri presupune o informare din partea salariatului către angajat, fiind o zi liberă nu s-au putut înregistra astfel de precizări. Dar mâine vom avea o situație certă cu privire la gradul de participare la această grevă”, a spus Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerului Educației, la Euronews România.

Citește și ”Grevă”, cuvântul care se lipește de România ca marca de scrisoare. Greva profesorilor, ”dublată” de greva din Sănătate!

Oficialul a mai explicat că e important să se revină cât mai repede la catedră pentru a rămâne timp pentru eventualele recuperări.

„Pentru a rămâne timp pentru eventualele recuperări, este important să se revină cât mai repede în clase și pe această cale rugăm cadrele didactice să revină la școală, iar elevii să termine acest în școlar în condiții bune. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, în această săptămână vom fi nevoiți să luăm o decizie pentru eventuale scenarii cu privire la modificarea calendarelor privind organizarea examenelor naționale”, a mai spus oficialul.

Termenul pentru înscrierea la Evaluarea Națională este data de 9 iunie. Tot până atunci elevii trebuie să meargă la școală să-și încheie situația.

Citește și Şcoala nu începe nici după minivacanţa de Rusalii. Care sunt acum revendicările profesorilor

„Pentru elevii de clasa a VII-a data de finalizare a cursurilor este 09 iunie, deci până vineri elevii trebuie să meargă la școală și să-și încheie situația și tot până 09 iunie ar fi termenul lor de înscriere la Evaluarea Națională, operațiune care este o operațiune administrativă, înscrierea se face automat pe bază de tabel, deci practic nu presupune prezența elevilor sau a părinților acestora la secretariatele școlii pentru a depune o cerere în acest sens. Înscrierea se face automat de către secretariatul unităților de învățământ. În această săptămână ne vom relua activitatea, nu va fi afectat calendarul. Dacă nu ne vom întoarce în această săptămână, avem timp săptămâna viitoare să finalizăm situația, vom proceda ca în cazul elevilor de clasa a XII-a, acolo unde am modificat structura anului școlar, permițând practic încheierea situației până pe 9 iunie. Probabil că acest lucru îl vom aplica și pentru elevii de clasa a VIII-a, fiind în perioada de încheiere a studiilor și finalizare a situațiilor astfel încât pe data de 19 iunie să se desfășoare prima probă a Evalurăii Naționale, așa cum este prevăzut”, a concluzionat oficialul.

Ministerul Educației urmează să facă o evaluare clară, marți, a numărului de profesori ce vor renunța la grevă și se vor întoarce la clase. De asemenea, urmează ca numărul exact să fie comunicat de reprezentanții ministerului în jurul orei 12.00.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Teodorei Marcu! Soțul ei, Alex, își ia rămas bun de la ea | FOTO
Bzi.ro
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Produsul alimentar adorat de români și care se face acum din dioxid de carbon. Un nume greu susține afacerea
Capital.ro
Cartea electronică de identitate. Reguli noi pentru copiii de 0-14 ani. Părinții trebuie să depună cerere
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine sumarul de cont
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Ce investiții vor să facă fiii lui Donald Trump în România
wowbiz.ro
„Se uită spre cer cu copilul în brațe. Nu a rostit niciun cuvânt” Imagini cutremurătoare cu durerea unui soț care nu mai are cuvinte! Alex Marcu, devastat,
Spynews
Fiica lui Liviu Vârciu se pregătește să se opereze! Fanii o sfătuiesc să renunțe la intervenția estetică. Despre ce este vorba
Spynews
Andreea Bălan se căsătorește în 2026! Unde va avea loc nunta artistei cu Victor Cornea
Evz.ro
Geniul fără diplomă care a sfidat destinul. Viața tulburătoare a unui vizionar care a marcat România
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Imagini copleșitoare de la înmormântarea Teodorei Marcu! Ce gest a făcut soțul ei în momentul în care sicriul a coborât în groapă
Cancan.ro
Gestul făcut de Alex Marcu, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu cobora în groapă. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Muzica populară, în doliu. România își plânge artistul care a umplut inimile de bucurie: Mai săraci fără tine!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Marele absent de la înmormântarea Teodorei Marcu. Ce persoană importantă nu a putut ajunge și din ce motiv
MediaFlux
Taxare pentru pensiile mai mare de 3.000 de lei. Anunț oficial de la șeful Casei de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum l-a „împachetat” stilistul Casei Regale pe Nicușor Dan, fără să-i șifoneze prea tare imaginea