Potápi a afirmat: „Guvernul Ungariei nu renunţă la acest pământ”, nu renunţă la maghiarime, la părţile naţiunii maghiare şi la istoria maghiarilor. Acesta a adăugat că în zilele noastre nu mai este nevoie de modificarea graniţelor de stat pentru a apăra maghiarimea.
„A luat sfârşit veacul de singurătate. Cu programe de dezvoltare a economiei, ani tematici, crearea spaţiului educaţional şi economic în Bazinul Carpatic ne-am tot străduit în ultimii opt ani să venim în întâmpinarea dăinuirii dumneavoastră pe pământul dumneavoastră natal” – a afirmat secretarul de stat.
Acesta a amintit că de curând a vizitat localitatea Maradik din Serbia, unde se mai ştie că în octombrie 1918, cu câteva zile înainte de moartea sa, a umblat premierul Ungariei, István Tisza. Acesta a convocat locuitorii satului şi le-a spus că Monarhia a pierdut războiul, dar i-a rugat să îşi păstreze credinţa, identitatea maghiară. „Ar fi putut spune asta şi în Ardeal, dacă venea aici” – a formulat secretarul de stat.
Róbert Ráduly, primarul din Miercurea Ciuc, a amintit: cel care a creat Divizia Secuiască, Károly Kratochvill a fost o persoană pe care mulţi care şi-au făcut datoria au urmat-o. Edilul-şef a fost de părere că şi astăzi porunca este „să ne facem treaba”. Politicianul UDMR a declarat: nu este adevărat că secuii sunt sub ocupaţie. Acesta a adăugat că liderii comunităţii lucrează la crearea unei noi lumi maghiare, care să nu mai dureze doar patru ani, ca perioada dintre 1940 şi 1944.