Premierul Viorica Dăncilă a decis să-l schimbe din funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne pe Gheorghe Nucu Marin, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.
De asemenea, în Monitorul Oficial a fost publicată ”decizia pentru numirea domnului Chirilă Dumitru-Daniel în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne”.
Totodată, premierul a decis mutarea lui Pelmuş Pandelea din funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcţia publică de secretar general în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Acesta a preluat funcţia de la Bogdan-Mihail Ivănescu, eliberat din funcţie tot printr-o decizie a premierului.