Secretarul General al ONU Antonio Guterres a participat la prima întâlnire cu preşedintele Trump

Secretarul General al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a participat vineri la o primă întâlnire scurtă cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, la Casa Albă. Întâlnirea celor doi are loc înainte de reuniunea de săptămâna viitoare a ambasadorilor din Consiliul de Securitate al ONU la Washington, transmite France Presse.
Romania TV
21 apr. 2017, 19:03
Secretarul General al ONU Antonio Guterres a participat la prima întâlnire cu preşedintele Trump

Guterres s-a întâlnit şi cu generalul H.R. McMaster, care îndeplineşte funcţia de consilier de securitate naţională la Casa Albă.

Un purtător de cuvânt al ONU a precizat că Guterres a avut ”o discuţie interesantă şi constructivă despre cooperarea dintre Statele Unite şi Naţiunile Unite”.

De asemenea, cei doi lideri au fost de acord să se întâlnească din nou în viitorul apropiat.

Ambasadorii Consiliului de Securitate vor participa luni la un prânz de lucru cu Trump, înainte de a se întâlnii cu congresmenii americani în Capitoliu.

Aceste întâlniri ar urma să se concentreze pe probleme internaţionale, precum tensiunile din peninsula Coreeană, conflictul israeliano-palestinian şi tăierea finanţării americane pentru Naţiunile Unite.

Washingtonul are cele mai mari contribuţii la bugetul organizaţiei internaţionale şi acoperă aproximativ 22% din bugetul de bază în valoare de 5,4 miliarde de dolari al Naţiunilor Unite.

De asemenea, americanii acoperă 28,5% din bugetul pentru menţinerea păcii, care se ridică la 7,9 miliarde de dolari. Administraţia Trump a promis că va tăia 32,5 milioane de dolari din finanţarea pentru Fondul ONU pentru Populaţie.

”Este o relaţie importantă şi suntem foarte mulţumiţi de întâlnirea care a avut loc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite, Dujarric.

Guterres s-a întâlnit cu Trump pentru aproximativ 15-20 de minute în Biroul Oval de la Casa Albă.

Secretarul General al ONU a participat la o întâlnire ceva mai lungă cu McMaster.

În timpul campaniei electorale, miliardarul republican a susţinut că organizaţia internaţională reprezintă ”un club pentru ca oamenii să se întâlnească, să vorbească şi să se distreze”.

Casa Albă nu a anunţat dacă preşedintele american va participa în luna septembrie la dezbaterea Adunării Generale, unde ar putea să se adreseze pentru prima dată în faţa Naţiunilor Unite.

 

viewscnt

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Gigantul din România care face angajări pe bandă rulantă. Nu e nevoie de studii superioare, iar pe lângă salariu se oferă și 5 prime speciale
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit în floarea vârstei
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti