Secretartul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că bombardamentul rușilor în zona în care se aflau atâția civili, inclusiv copii, este „oribil”.
Cel puțin 17 persoane au fost rănite sau prinse sub dărâmături. Printre acestea se numără și minori.
Forţele ruseşti au bombardat spitalul miercuri, au declarat oficialii din Mariupol, atacul fiind descris de preşedintele Ucrainei ca fiind o „atrocitate” şi „dovada unui genocid”.
Potrivit CNN, autorităţile din Mariupol au acuzat Rusia că a bombardat spitalul de pediatrie, distrugând clădirea. Atacul ar fi avut loc în ciuda faptului că Rusia a fost de acord cu o pauză de 12 ore în ostilităţi pentru a permite refugiaţilor să evacueze o serie de oraşe şi localităţi.
Atacul a fost condamnat la nivel internaţional, ONU afirmând că va urmări rapoartele şi că unităţile sanitare, spitalele şi lucrătorii din domeniul sănătăţii nu ar trebui „să fie niciodată, niciodată, o ţintă”.
Citește și Război în Ucraina, ziua 15. Bombardamentele continuă în regiunea Sumî. Negocierile bat pasul pe loc
În cea de-a 15-a zi de la invadarea Ucrainei la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, militarii ruşi nu au reuşit să se impună. Un oficial american susţine că 6.000 de soldaţi ar fi murit până acum în Ucraina. Bombardamentele continuă, însă, în regiunea Sumî, provocând numeroase victime, printre care şi copii.
În tot acest timp, joi are loc prima întâlnire la nivel înalt între ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba și omologul său rus, Serghei Lavrov. Întrevederea are loc pe teren neutru, în Turcia.
Citește și Lovitură pentru Zelenski. SUA respinge definitiv transferul MiG-urilor poloneze în Ucraina