Lance Armstrong a primit interdicţie pe viaţă, fiindu-i retrase şi titlurile obţinute în perioada 1998-2011, ca urmare a unui raport al Agenţiei Americane Antidoping, în care a fost acuzat de dopaj sistematic. Dezvăluirile continuă însă. „Un tânăr coleg american mi-a dat un panettone sub formă de cadou şi mi-a urat: «Merry Christmas». În cutie erau 100.000 de dolari în bancnote mici. Acel coleg era Lance Armstrong”, a spus Gaggioli. „Lance mi-a spus că echipa mea, Coors Light, era de acord (…) Am înţeles că totul era decis „, a adăugat el, după care menţionat că Armostrong s-a impus în cursa CoreStates din Philadelphia, succes indispensabil pentru obţinerea milionului de dolari ce îi revenea câştigătorului a trei curse în SUA într-un interval de 21 de zile.
Competiţia de un milion de dolari se numea Thrift Drug Triple Crown şi cuprindea cursele din Pittsburgh, West Virginia Classic şi CoreStates din Philadelphia.
„Cu două tururi înainte de final, am pornit în sprint cu Lance, Bobby Julich şi câţiva italieni de la Mercatone. La un semn al lui Lance, m-am întors şi m-am făcut că nu îl văd scăpând. A câştigat detaşat”, a explicat italianul în vârstă de 51 de ani.
Ceilalţi ciclişti nu au reacţionat pentru că unii dintre ei erau de asemenea cumpăraţi, notează Corriere della Sera.