Întrebat, pe 10 aprilie, dacă va fi făcută o evaluare a Guvernului la şedinţa CExN al PSD, Liviu Dragnea, a răspuns: „Nu. Va fi o prezentare făcută de prim-ministru, o analiză, un mini-bilanţ”.
Liderul PSD a infirmat probabilitatea unei remanieri. Totuşi, întrebat despre această posibilitate pe termen lung, având în vedere că în presă se discută despre astfel de ameninţări, Dragnea a spus: „Păi normal. Sunt nişte prieteni de-ai noştri care în fiecare săptămână trebuie să inventeze ceva, dar nu există (discuţii despre remaniere – n.r.). Probabil că în următorii 10 ani vor fi nişte remanieri, dar din câte ştiu eu, în perioada imediat următoare, nu”.
Referitor la o eventuală dispută între el şi ministrul Apărării, Mihai Fifor, Dragnea a explicat: „Eu n-am dispute cu Mihai Fifor”, adăugând că „nu este nemulţumit de activitatea ministrului Apărării”.
Întrebat despre faptul că această informaţie a plecat chiar de la el, în urma unei declaraţii făcute acum două săptămâni, Liviu Dragnea a precizat: „Eu pot să fac orice fel de declaraţie. Încă sunt liber să fac declaraţii şi le pot face. Dacă cineva se simte lezat, foarte bine, să interpreteze, să se supere, să-şi facă griji, să dea prin presă că are cu mine conflicte. Eu n-am dispute cu nimeni”.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, pe 11 aprilie, că până la acest moment nu s-a discutat despre o remaniere guvernamentală, fiind „prea devreme” pentru o astfel de acţiune. „Nu, nu s-a vorbit despre o remaniere. Este adevărat ca unii dintre miniştri merg cu viteza întâi, altii merg cu viteza a doua. Pana in acest moment nu s-a discutat despre nicio remaniere. Cred că este devreme sa vorbim despre acest lucru, avem două luni de când suntem la guvernare”, a afirmat Dăncilă, la Antena 3.
Vasilica Viorica Dăncilă a spus că a avut discuţii cu miniştrii despre „foaia de parcurs” a fiecăruia. „Nu am să dau nume. Ceea ce va pot spune este că am avut discuţii cu miniştri, discuţii între primul ministru şi ministru. Fiecare ministru are o fişă cu programul de guvernare, fiecare trebuie să meargă, o foaie de parcurs. În luna în care trebuie să termine un obiectiv, trebuie să se încadreze în acea foaie de parcurs”, a detaliat premierul.
În spaţiul public a apărut infornaţia că prima remaniere a Executivului va avea loc după sărbătorile pascale, vizaţi find miniştrii Economiei – Dănuţ Andruşcă, Energiei – Anton Anton, Transporturilor – Lucian Şova şi Sănătăţii – Sorina Pintea.
Pe ordinea de zi a discuţiile din şedinţa CExN al PSD s-ar putea afla şi referendumul de modificare a Constituţiei, o iniţiativă cetăţenească a Coaliţiei pentru Familie. Liderii social-democraţilor au discutat, în şedinţa Biroul Permanent Naţional din 26 martie, posibilitatea organizării „referendumului pentru familie” în luna mai a acestui an, anunţa atunci vicepreşedintele PSD, Paul Stănescu. „Conform graficului va fi referendum pentru familie. (…) Din toate calculele în luna mai ar urma să fie referendumul pentru familie”, a declarat Paul Stănescu, întrebat dacă referendumul va fi organizat în primăvara acestui an.