„Primul-ministru Victor Ponta a fost informat de convocarea unei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru ziua de astăzi, la ora 17. Ca urmare a absenţei sale din Bucureşti, primul-ministru a luat decizia de a-l împuternici pe vicepremierul Gabriel Oprea să participe şi să îl reprezinte la aceasta şedinţă”, se arată în comunicatul Guvernului.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a declarat pentru Agerpres că nu este vorba despre o şedinţă a CSAT, ci doar de o şedinţă de lucru la care şeful statului l-a invitat şi pe premierul Victor Ponta.