Şedinţă cu scandal a PSD, la Neptun. Gabriela Firea a cerut demiterea lui Carmen Dan. Membrii CEx au votat împotrivă

Gabriela Firea a cerut demiterea ministrului Internelor Carmen Dan ca urmare a măsurilor luate la mitingul Diasporei din 10 august, a anunţat România TV. Firea a acuzat-o pe Carmen Dan de premeditare a violenţelor de la miting din 10 august. Propunerea primarului Capitalei de schimbare a lui Carmen Dan de la MAI a fost respinsă prin vot de conducerea PSD.
Romania TV
01 sept. 2018, 06:14
Şedinţă cu scandal a PSD, la Neptun. Gabriela Firea a cerut demiterea lui Carmen Dan. Membrii CEx au votat împotrivă

UPDATE: Gabriela Firea, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, a afirmat sâmbătă că ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ar fi încercat să o defăimeze pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei.

„S-a afirmat şi în Comitetul Executiv că doamna prefect ar trebui să fie demisă pentru cele declarate cetăţeanului care a venit peste dumneaei la o terasă şi că ar fi spus acolo că doamna Dan şi domnul Dragnea au minţit. Am aflat – şi îmi asum ceea ce spun – că acel episod a fost pus la cale de doamna ministru, (…) tocmai pentru a o defăima pe doamna prefect şi eu să sufăr politic, să nu mai fiu pentru nimeni niciun fel de pericol”, a declarat Firea, la plecarea de la şedinţa CExN a PSD de la Neptun.

UPDATE 16.23 Membrii Consiliului Executiv PSD au respins, la vot, sâmbătă, cererea Gabrielei Firea de a o schimba pe Carmen Dan de la conducerea ministerului de Interne, ca urmare a măsurilor luate în 10 august.

UPDATE 15.10: S-a cerut vot pe cererea Gabrielei Firea de demitere a ministrului Carmen Dan.

Şedinţă tensionată la PSD. Gabriela Firea a explodat în timpul ședinței CEx al PSD. Primarul Capitalei a cerut demisia lui Carmen Dan de la Ministerul de Interne ca urmare a violenţelor de la mitingul din 10 august, ea acuzând-o pe Dan de premeditarea violenţelor. A urmat şi replica ministrului Carmen Dan. În sprijinul primarului Capitalei a sărit şi liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan. Potrivit unor surse citate de România TV este posibil ca în şedinţa de la Neptun să se voteze retragerea sprijinului politic pentru Carmen Dan. 

De altfel, Gabriela Firea declarase înaintea şedinţei că există grupuri de lucru interministeriale care lucrează de prea mult timp pentru a găsi soluţii pentru unele probleme cu care se confruntă România, soluţii care sunt evidente. „Poate ar fi bine ca acele grupuri de lucru să nu se mai facă că lucrează, ci chiar să lucreze”, a declarat Gabriela Firea.

Firea l-a criticat dur şi pe Liviu Dragnea că în ultima perioadă se consultă numai cu Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, Claudiu Manda, senator și șef al Comisiei de verificare a SRI și cu Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, informează România TV.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat sâmbătă, înaintea CEx al PSD, că în partid există un impas şi este nevoie ca acesta să fie depăşit.

Liviu Dragnea, care a venit la CEx însoţit de premierul Viorica Dăncilă, a spus că nu crede că la şedinţa de la Neptun se va discuta despre Ordonanța privind grațierea şi amnistia. De asemenea, Dragnea a spus că va face conferință după CEX. 

Senatorul PSD Niculae Bădălău a declarat, sâmbătă, înaintea şedinţei CExN al partidului, că nu este exclus ca preşedintele ALDE să fie candidatul comun al coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, despre care a spus că „e un om cu viziune, un om echilibrat şi ar fi extrem de bun”. Declarația lui Bădălău este făcută în contextul nemulțumirilor din interiorul partidului la adresa președinteleui Liviu Dragnea.

Comitetul Executiv al PSD a început după ora 11, la Neptun.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Constanţa, că nu se va discuta despre remaniere guvernamentală la şedinţa Comitetului Executiv de la finalul acestei săptămâni, întrucât nu a fost realizată evaluarea miniştrilor. Activitatea acestora va fi analizată prin prisma programului de guvernare, a mai spus Dăncilă, citată de news.ro.

„Nu se va vorbi la acest Comitet Executiv de remaniere guvernamentală. După cum ştiţi, am spus că se va face o evaluare a fiecărui ministru, în funcţie de programul de guvernare. Nu am făcut încă această evaluare, deci nu putem vorbi de o remeniere guvernamentală”, a răspuns Dăncilă.

Întrebată dacă este mulţumită de activitatea miniştrilor, a spus că doar după ce va face evaluarea va putea răspunde la această întrebare.

„Acest lucru pot să-l spun în urma evaluării pe care o fac, comparativ cu sarcinile îndeplinite, cu obiectivele îndeplinite din programul de guvernare. Până nu văd această foaie de parcurs a fiecărui ministru, dacă a fost îndeplinită, nu pot să fac anumite precizări”, a mai spus Dăncilă.

În 21 august, Liviu Dragnea spunea că este nemulţumit de activitatea unor miniştri, iar în CEx trebuie să se discute acest lucru.

„La CEx nu ştiu dacă se va decide o remaniere guvernamentală, dar discuţii despre activitatea unor miniştri trebuie să fie. Da, sunt nemulţumit de unii miniştri. Doamna premier va avea iniţiativa, dacă se pune problema”, declara Liviu Dragnea.

Prima demisie din Guvernul Dăncilă

Ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, şi-a anunţat vineri demisia, fiind primul membru al Cabinetului Dăncilă care recurge la acest gest.

„Ministrul Cercetării şi Inovării, prof. dr. Nicolae Burnete, prin prezentul comunicat, aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în această dimineaţă mi-am depus demisia la Cabinetul premierului. Demisia mea este irevocabilă şi cel puţin la acest moment, nu va face subiectul unei conferinţe de presă”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Cercetării.

Pe de altă parte, Dragnea a declarat că la CExN nu se va discuta scrisoarea adresată de Ecaterina Andronescu membrilor PSD. „Eu nu dau importanţă, noi avem alte chestii mult mai importante. Noi avem lucruri grele de făcut în guvernarea asta. (…) Ce să discutăm? Să analizăm scrisori? Am mai analizat scrisori, nu mai vreau să pierdem timpul”, a afirmat Dragnea.

Întrebat dacă va fi pusă în discuţie excluderea din PSD a Ecaterinei Andronescu, el a răspuns: „Nici vorbă”.

De asemenea, liderul social-democrat a afirmat că în cadrul CExN se va lua o decizie în legătură cu oportunitatea organizării unor proteste „la poarta” preşedintelui Klaus Iohannis, deoarece „există o fierbere foarte mare” în partid.

„Există o fierbere foarte mare în partid – asta e fierberea, nu scrisorile unor colegi şi colege – că de ce nu începem şi noi protestele la poarta lui Iohannis? Şi este foarte posibil să începem lucrul ăsta. O să avem un Comitet Executiv la sfârşitul lunii şi o să decidem. Nu cu pietre, nu cu foc, nu cu cuţite, nu cu bătut jandarmi – proteste cum am mai făcut. (…) N-am vorbit cu niciun coleg asta, eu vă spun doar ce îmi vine de la colegii din judeţe”, a susţinut Liviu Dragnea.

De asemenea, un alt subiect de discuţie ar putea fi suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Sesiunea parlamentară de toamnă urmează să aducă din nou pe masa Parlamentului Codul penal şi Codul de procedură penală, adoptate iniţial, dar contestate de opoziţie la Curtea Constiuţională.

De asemenea, legea offshore, adoptată în Camera Deputaţilor, care a fost forul decizional, într-o formă dorită de Liviu Dragnea, dar care i-a nemulţumit pe partenerii de coaliţie din ALDE, urmează să fie rediscutată de parlamentari. Dragnea anunţa că Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă pentru „clarificarea” Legii offshore, pentru că ceea ce prevede textul legii nu este foarte bine definit în anexa în care se stabilesc formulele de calcul şi că vrea ca „textul să fie foarte clar şi riguros pus în formule”, fiind o lege de „importanţă uriaşă pentru România”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH