Şedinţă pentru Mona Pivniceru: Opt membri CSM au cerut un nou Plen

Opt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au cerut convocarea în regim de urgenţă a şedinţei plenului pentru miercuri, la ora 17.00, după ce şedinţa programată dimineaţă a fost suspendată din lipsă de cvorum, informează România TV.
Romania TV
22 aug. 2012, 12:06
Şedinţă pentru Mona Pivniceru: Opt membri CSM au cerut un nou Plen

Mona Pivniceru şi alţi şapte membri ai CSM – Mircea Aron, Cristi Danileţ, Horaţius Dumbravă, Georgiana Iorgulescu, Adrian Neacşu, Alexandru Şerban şi Marius Tudoseu –  sunt cei care au solicitat convocarea în regim de urgenţă a unei noi şedinţe de Plen pentru miercuri, la ora 17.00.

Aceştia precizează că, potrivit articolului 27 alineatul 1 din Legea 317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte în plen şi în secţii, la convocarea preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor plenului ori, după caz, ai secţiilor, scrie Mediafax.

„Astfel fiind, convocarea Plenului, pentru a satisface cerinţele legii, trebuie să fie semnată de un număr de cel puţin 10 membri CSM”, se arată în solicitarea celor opt membri CSM.

În conţinutul cererii se mai arată că, „văzând imposibilitatea constituirii cvorumului de şedinţă pentru Plenul Consiliului Superior al Magistraturii convocat astăzi, 22 august 2012, ora 10.00, având în vedere că şedinţa legal convocată nu s-a putut desfăşura din cauză că au fost prezenţi doar 14 membri, în condiţiile în care era nevoie de un cvorum minim de 15 membri CSM şi având în vedere chestiunile importante pe care Plenul trebuie să decidă pentru justiţie, printre care promovarea de judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, concursul şi examenul de admiterela InstitutulNaţionalal Magistraturii şi cererea de demisie din funcţia de judecător a d-nei Mona Pivniceru”, se convoacă Plenul CSM pentru miercuri, ora 17.00.

Cerem şi celorlalţi membri CSM să conştientizeze importanţa pentru justiţie a deciziilor pe care urmează să le luăm şi să se alăture convocării şi realizării cvorumului Plenului CSM„, se mai arată în solicitarea acestora.

După suspendarea şedinţei de dimineaţă, CSM a anunţat că şedinţa plenului poate fi reluată şi miercuri, dacă pe parcursul zilei va fi îndeplinită condiţia de cvorum. În caz contrar, şedinţa va fi amânată pentru joi, cu respectarea calendarului de şedinţe publice anunţat şi cu menţinerea ordinii de zi.

Preşedintele CSM, Alina Ghica, a precizat că şedinţa Plenului Consiliului pentru joi a fost convocată pentru ora 9.00.

„Având în vedere că astăzi, 22 august, patru membrii CSM, din motive obiective, nu s-au prezentat la şedinţă iar un membru CSM este suspendat, la momentul actual nu este asigurat cvorumul prevăzut de lege pentru şedinţa de plen”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu, trei dintre membrii absenţi la şedinţa Plenului, respectiv Florentina Gavadia, Ana Lăbuş şi Bogdan Gabor, şi-au motivat absenţa prin probleme medicale grave în familie.

George Bălan este suspendat din funcţia de membru al CSM, iar Georgiana Isac este plecată în străinătate, fiind în concediu până în 26 august.

Şedinţa CSM, programată miercuri, la ora 10.00 şi în care ar fi trebuit să se ia act de demisia Monei Pivniceru din CSM şi din magistratură nu a mai avut loc din cauza lipsei de cvorum. 

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu semnezi amenda primită în trafic. Avertismentul Poliţiei Rutiere
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bolojan: „Nu pățești nimic dacă stai într-un avion de linie cu echipa ta. E o chestiune de normalitate”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Operațiune sub steag fals, pregătită de Rusia în România. Legătura cu Călin Georgescu
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Vladimir Putin își dorește armistițiu în Ucraina! Cu ce condiții vine liderul de la Kremlin pentru a pune capăt războiului
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Decizie în Guvern pentru pensionari! Măsura care viza seniorii din România, amânată până la finalul anului 
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște