Şef de depou RATB despre acuzaţiile lui Mircea Lucescu: Tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri

Antrenorul lui Sahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a acuzat luni vatmanul pentru producerea accidentului de vineri ]n care a fost implicat. Lucescu a povestit pentru Gazeta Sporturilor cum s-a petrecut accidentul. Şeful depoului Bujoreni a declarat pentru RTV.net că tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri.
Roxana Gagiu
09 ian. 2012, 12:37
Şef de depou RATB despre acuzaţiile lui Mircea Lucescu: Tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri

Antrenorul susţine că vatmanul tramvaiului care l-a lovit vineri putea evita impactul şi că vatmanul părea că l-a lovit intenţionat.

Tramvaiul putea evita coliziunea! L-am zărit de la zeci de metri distanţă şi mi-am imaginat că va frâna. Să ma ierte Dumnezeu, dar parcă a vrut să dea peste mine!„, a declarat Mircea Lucescu în ediţia tipărită a Gazetei Sporturilor.

Acuzaţiile antrenorului sunt respinse de reprezentaţii RATB care spun că aşa ceva nu este posibil. „La tramvai este ca şi în cazul trenurilor, tramvaiul nu poate frâna în câţiva metri. Cu toate sistemele de frânare pornite, tramvaiul nu poate opri în mai puţin de 15-20 de metri pentru că survine patinajul, este vorba de metal pe metal. Tramvaiul, ca şi calea ferată, este protejat de nişte legi speciale, nu intră oricine ca vatman„, a declarat pentru RTV.NET Mihai Aurel, şef al depoului Bujoreni.

RATB spune că vatmanul implicat în accident are o vechime de 19 ani în RATB şi în toată această perioadă nu a fost implicat în accidente rutiere din culpă proprie, fiind un bun profesionist.

Acesta a utilizat toate sistemele de frânare, cu care este dotat tramvaiul, frâna electrodinamică de serviciu, frâna electrohidraulică de oprire şi staţionare şi frâna electromagnetică cu patină, pentru situaţii deosebite, însă, spaţiul redus dintre tramvai şi autoturism nu a permis oprirea tramvaiului şi evitarea totală a evenimentului de circulaţie„, se arată într-un comunicat RATB.

Regia susţine că bărbatul care conducea tramvaiul a respectat normele de circulaţie preventivă şi a făcut tot posibilul pentru evitarea evenimentului.

Am făcut tot posibilul pentru evitarea accidentului. Am avut o reacţie cât se poate de rapidă şi am acţionat toate sistemele de frânare de care dispune tramvaiul. Dacă era un conducător mai puţin experimentat în locul meu, nu reacţiona atât de prompt”, a declarat vatmanul implicat în accident.

De asemenea, RATB precizează că întregul personal de bord este supus controalelor medicale periodice la cabinetele de medicina muncii, conform legislaţiei în vigoare.

Mircea Lucescu a fost implicat, vineri, într-un grav accident de circulaţie în Bucureşti, pe Bulevardul Vasile Milea. Duminică, Lucescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Medicii au anunţat că operaţia, efectuată pentru îndepărtarea din cavitatea toracică a unei cantităţi mari de lichid acumulată sub dren, a fost efectuată cu succes.

DailyBusiness
Cum să-ți cureți bijuteriile din aur rapid și natural cu bicarbonat de sodiu
Spynews
Marian Drăgulescu și soția sa, dansul mirilor. Ce piesă deosebită au ales cei doi pentru a deschide petrecerea / VIDEO
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Destinația de vacanță unde găsești plaje sălbatice, apă de o culoare splendidă și multă verdeață. Se află în Europa, dar puțini români știu de ea și reușesc să ajungă aici
Capital.ro
UE schimbă regulile pentru ITP. Devine obligatoriu și în România. Măsuri stricte pentru toți șoferii
Playtech.ro
Cum să reduci factura la curent cu 30%. 5 sfaturi care chiar funcționează
DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Adevarul
„Ajutor, am fost răpite! Am fost luate cu forța”. Zeci de polițiști au căutat ore întregi cinci adolescente din Caracal
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Mark Stam și Cristian Porcari au câștigat „Te cunosc de undeva” - sezonul 21. Au plecat cu premiul în valoare de 15.000 de euro: „Vă iubim pe toți“
Spynews
Stațiunea din România recunoscută pentru apele sale. O mulțime de turiști aleg să petreacă aici concediul
Evz.ro
Românul care „ia durerea cu mâna”. Sute de oameni stau la coadă la el, în Mexic
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
kanald.ro
Ambulanță implicată într-un accident rutier în Cluj: Patru persoane, inclusiv o pacientă, au fost transportate la spital
Cancan.ro
Nicușor Dan, gafă uriașă într-o postare pe Facebook! A șters, dar oamenii au sesizat imediat: Penibil
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea voce a României s-a stins pe masa de operație. Moartea sa a marcat o țară întreagă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Fosta iubită a lui Adi Mutu, noua senzație de la Festivalul de la Cannes
stirilekanald.ro
El este Octavian, găsit spânzurat cu lesa câinelui, la doar 18 ani. Motivul halucinant din cauza căruia tânărul a decis să-și încheie socotelile cu viața: „Drum lin printre îngeri”
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Cutremurul devastator prezis pentru iulie. „Profeția” care a panicat milioane de oameni
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Unii români folosesc această expresie, însă puțini îi cunosc semnificația. Este rostită des, dar rar înțeleasă