Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la data de 9 august 2014, în jurul orei 17,30, în timp ce se afla în Biroul de investigații criminale din sediul Poliției orașului Gătaia, Daniel Ion Disagă, ofițer de poliție în cadrul IPJ Timiș, i-a aplicat victimei I. G., aflată sub influența alcoolului, o lovitură de pumn în zona bărbiei, lovitură în urma căreia victima s-a dezechilibrat și a căzut apoi pe podea, iar în cădere s-a lovit cu capul de mobilierul din zonă precum și de parchetul laminat de pe jos, suferind în acest mod un traumatism cranio-cerebral închis, soldat cu hemoragie cerebrală, leziuni traumatice ce au condus apoi în scurt timp la decesul acesteia.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș.