Şef din DGASPC Timiş, urmărit penal de DNA pentru luare de mită. UPDATE. Şeful din DGASPC Timiş a fost ARESTAT PREVENTIV

DNA Timişoara a anunţat luni că a dispus urmărirea penală împotriva unui şef de serviciu din cadrul DGASPC Timiş, acuzaţia fiind de luare de mită în formă continuată, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Romania TV
09 nov. 2020, 12:00
Şef din DGASPC Timiş, urmărit penal de DNA pentru luare de mită. UPDATE. Şeful din DGASPC Timiş a fost ARESTAT PREVENTIV

UPDATE. Șeful din DGASPC Timiș a fost ARESTAT PREVENTIV – Ar fi cerut de aproximativ 100 de ori MITĂ de la cei ce doreau să obțină indemnizații de handicap pentru copii

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 9 noiembrie 2020, a suspectului LIHOR-LAZA LASZLO ANDRAS, șef Serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P) Timiș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2015-2020, în exercitarea funcției de șef al Serviciului Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul D.G.A.S.P Timiș, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi pretins și primit de la mai multe persoane, prin intermediari, sume de bani cu titlul de mită, pentru a întocmi formalitățile necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap, în baza unor documente false, persoanele în cauză nefiind îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi.

Pe parcursul investigației au fost identificate până în acest moment aproximativ 100 de persoane cărora, pentru sume de bani cuprinse între 2000-5000 de euro de persoană, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras le-ar fi înlesnit obținerea indemnizației de încadrare în grad de handicap.

Concret, la data de 04 octombrie 2020, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi primit, de la un intermediar, suma totală de 1600 de euro și produse alimentare, reprezentând o parte din suma totală pe care ar fi trebuit să o primească pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap pentru două persoane.

La data de 08 noiembrie 2020 suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras a primit în scopul anterior menționat, printr-un alt intermediar, sumele de 2000 de euro și 1900 lei, pentru întocmirea formalităților de încadrare în grad de handicap a unei persoane cu domiciliul într-un alt județ, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

De asemenea, la data de 08.11.2020 s-au efectuat două activități de constatare a infracțiunii flagrante cu privire la momentul în care doi dintre intermediarii suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras au primit sume de bani și documente pentru a le remite susnumitului.
Obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în jud. Timiș, pentru a putea obține un astfel de certificat (ex. din județele Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud).

Asemenea certificate fac ca beneficiarii lor să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar și alte facilități conferite de lege, existând suspiciunea că, până în prezent, prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 lei/an.

De asemenea, a mai rezultat că, începând cu luna martie 2020 (pe perioada stării de urgență și a stării de alertă) persoane care ar fi obținut în mod ilegal certificate de încadrare în grad de handicap ar fi depus la primăriile de domiciliu (din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Bistrița Năsăud) documentația necesară și pentru obținere de facilități acordate pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul „SARS-CoV2-(COVID 19)”.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Lihor-Laza Laszlo Andras urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauza se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, complici ai suspectului Lihor-Laza Laszlo Andras, care au îndeplinit rolul de intermediari ai mitei între acesta și persoanele ce urmăreau să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale, IPJ Timiș și Direcției Generale Anticorupție.”, se arată în comunicatul DNA.

Citeşte şi: Victor Ciutacu îi dă în judecată pe Anca Alexandrescu, Cristian Rizea şi postul Realitatea Plus

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda