Şef RAR, reţinut de DNA pentru luare de mită. Procurorii l-au prins în flagrant

Şeful reprezentanţei Tulcea a Registrului Auto Român, Doru Manole, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant.
Ionela Marcu
08 oct. 2015, 07:33
Şef RAR, reţinut de DNA pentru luare de mită. Procurorii l-au prins în flagrant

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 08.10.2015, ora 00:08, până la data de 09.10.2015, 00:08, a inculpatului MANOLE DORU, șef al reprezentanţei Tulcea a Registrului Auto Român, având şi calitatea de avocat în cadrul Baroului Tulcea, sub aspectul săvârşirii a 4 infracțiuni de luare de mită, informează DNA.

Potrivit ordonanței întocmite de procurori, în perioada 10 septembrie – 07 octombrie 2015, inculpatul Manole Doru, în calitate de şef al reprezentanţei Registrului Auto Român – Sucursala Tulcea, a primit de la 4 persoane suma totală de 750 lei, pentru a urgenta efectuarea verificării tehnice periodice şi eliberarea unor certificate de autenticitate pentru diverse autoturisme, fără a exista programare prealabilă în acest sens.

La data de 07 octombrie 2015, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului Manole Doru fiind găsită suma de 200 lei, mai precizează DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea.

Manole Doru va fi prezentat, la data de 08 octombrie 2015, Curţii de Apel Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Top 4 zodii cu noroc la bani la primăvară. Le așteaptă trei luni de belșug
Capital.ro
Călin Georgescu va fi condamnat? Candidatura poate fi anulată: Sigur că nu va mai putea candida!
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Românul miliardar, pe care nu îl suporta nimeni. Era un om de coșmar
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Celebra tiktokeriță Syren și prietena ei au trăit calvarul vieții într-un cunoscut club din Capitală 😲 'I-au spart timpanul!'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sobele și șemineele, interzise în România. Ordin UE pentru toate țările. Lege din 2027
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Proteste în Senatul SUA Împotriva Reducerilor de Personal Conduse de Elon Musk
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană