Laura Georgescu, la DNA: Procurorii au pus în mişcare acţiunea penală în dosarul meu, acum îl pot studia VIDEO

Președintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, s-a prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție în legătură cu dosarul în care este cercetată pentru abuz în serviciu și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Iulian Tudor
13 mai 2015, 08:48
Laura Georgescu, la DNA: Procurorii au pus în mişcare acţiunea penală în dosarul meu, acum îl pot studia VIDEO

Preşedinta CNA, Laura Georgescu, a declarat la ieşirea de la DNA că procurorii au pus în mişcare acţiunea penală în dosarul în care este cercetată pentru abuz în serviciu.

Georgescu a precizat că, potrivit prevederilor legale, de la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale poate fi studiat dosarul de urmărire penală.

La intrare în sediul DNA, Laura Georgescu a respins acuzațiile procurorilor și a precizat că nu avea de ce să pună pe cineva să facă sesizări cu date false, în urma cărora au fost amendate mai multe posturi de televiziune.

„Nu aveam de ce să pun pe cineva să facă sesizări cu date de identificare false, dar cu conținut real, atâta vreme cât legea îmi dă voie să mă autosesizez. Conținutul întotdeauna a fost real și vă spun de ce: eu nu dau amenzi posturilor de una singură „, a arătat șefa CNA.

Ea a susținut că cele 25 de acte materiale invocate de procurori împotriva sa sunt sesizări, „fițuici, printuri de pe câmpul virtual ale CNA”.

Întrebată dacă există riscul să fie reținută, Georgescu a răspuns: „Nu știu, pot să m-aștept la orice”. De asemenea, ea s-a arătat nemulțumită și de sechestrul pus pe avere.

La DNA s-a prezentat și fostul deputat Viorel Hrebenciuc, care la intrare a precizat că este vorba de același dosar cu al Laurei Georgescu și în care este și el cercetat. La ieșire, el nu a vrut să facă declarații jurnaliștilor, rezumându-se să spună că procurorii nu i-au solicitat „nimic deosebit”.

DNA a informat luni că procurorii anticorupție au dispus o nouă extindere a urmăririi penale și luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile și mobile în cazul președintei CNA, Laura Georgescu.

Procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată (câte 5 acte materiale), fiind a treia extindere a cercetărilor față de șefa CNA, după cele din 2 aprilie, respectiv 24 aprilie pentru fapte similare. În 5 septembrie 2014, DNA a anunțat că șefa CNA este urmărită penal pentru abuz în serviciu.

„În cauză s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile și mobile, inclusiv asupra conturilor bancare, aparținând suspectei Georgescu Laura până la limita de 2.296.200 lei, sumă reprezentând valoarea cu care cinci posturi de televiziune s-au constituit până în acest moment drept parte civilă”, se arăta în comunicatul de luni al DNA.

Procurorii susțin că, în calitatea sa de președinte al CNA, Laura Georgescu a fost cea care a instigat în perioada 2013 — 2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului CNA și care au fost soluționate prin sancționarea a 4 posturi de televiziune (5 sesizări nereale), altele decât cele referitoare la cele 7 posturi de televiziune care au făcut obiectul actelor de cercetare anterioare.

„După precedenta extindere a urmăririi penale (aspecte mediatizate la datele de 2 aprilie, respectiv 24 aprilie 2015), a continuat efectuarea cercetărilor. În acest context, un număr de 4 operatori TV sancționați ca urmare a demersurilor efectuate de președinta CNA, suspecta Georgescu Laura, în baza sesizărilor false realizate chiar la instigarea acesteia, au comunicat date utile anchetei. Printre datele comunicate de operatorii TV au fost identificate noi sesizări care conțineau date false, fiind promovate de Laura Georgescu și care au avut ca rezultat sancționarea acestora”, au constatat anchetatorii.

DNA susține că, în unele cazuri, sesizarea a fost redactată și înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc.

„În final, luând în considerare și infracțiunile/starea de fapt mediatizate prin comunicatele 662 și 774 din 2 respectiv 24 aprilie 2015 și cele prezente, în sarcina suspectei Georgescu Laura s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, din care una în formă continuată (25 acte materiale) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (25 acte materiale) — cu referire la sesizările falsificate care au stat la baza sancționării cu amendă a 11 posturi TV”, a mai precizat DNA.

În septembrie 2014, Laura Georgescu a fost la DNA, unde procurorii i-au comunicat că au început urmărirea penală pe numele său pentru abuz în serviciu, în dosarul în care sunt vizați Viorel Hrebenciuc, acuzat de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, și Gheorghe Ștefan, care controlează postul de televiziune Giga TV, pentru instigare la folosirea influenței.

Potrivit anchetatorilor, în cauză există elemente din care rezultă că, în urma exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către președinta CNA, Laura Georgescu, în mod nejustificat trei dintre membrii CNA care la ședința anterioară votaseră pentru retragerea licenței unui post TV, în ședința din 1 octombrie 2013 au votat în favoarea postului TV anterior sancționat.

Citeşte şi DNA a pus sechestru pe averea preşedintei Consiliului Naţional al Audiovizualului

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătărie. Gospodinele îl folosesc zilnic, fără să știe că este periculos
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Gabriela Firea, filmată pe ascuns în mall! A încercat să se ferească, dar nu a reuşit. Ce făcea când...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
ANAF începe verificările. Românii trebuie să-și raporteze urgent veniturile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o lună mai 2025 cum nu prea a mai fost, în România. Cum va fi vremea în București
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte