Şefa Europei, veste uriaşă pentru ţara noastră: „România va primi 2,6 miliarde euro, primii bani din PNRR, ca urmare a progreselor sale”

Comisia Europeană a aprobat joi o evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României, în valoare de 2,6 miliarde euro, din care 1,8 miliarde euro sub formă de granturi şi 0,8 miliarde euro sub formă de împrumuturi, în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR).
Daniel Spătaru
15 sept. 2022, 20:12
Şefa Europei, veste uriaşă pentru ţara noastră:

La data de 31 mai 2022, România a prezentat Comisiei o cerere de plată bazată pe atingerea celor 21 de jaloane şi ţinte selectate din Decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru prima tranşă. Acestea vizează reforme privind transportul durabil, decarbonizarea, siguranţa rutieră, piaţa energiei electrice, înlocuirea cărbunelui din mixul energetic, îmbunătăţirea proceselor de administrare fiscală, intensificarea luptei împotriva corupţiei, reforma sistemului de învăţământ obligatoriu pentru prevenirea şi reducerea părăsirii timpurii a şcolii şi sistemul de audit şi control al României pentru punerea în aplicare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă (PNRR).

În cererea lor, autorităţile române au furnizat dovezi detaliate şi cuprinzătoare care demonstrează îndeplinirea celor 21 de jaloane intermediare. Comisia a analizat în detaliu aceste informaţii înainte de a prezenta evaluarea preliminară pozitivă a cererii de plată.

Am veşti bune pentru România. S-au înregistrat progrese suficiente în cadrul planului său naţional de redresare şi rezilienţă, România fiind astfel pregătită să primească o primă plată în cadrul NextGenerationEU. Odată ce statele membre vor da undă verde, România va primi 2,6 miliarde euro ca urmare a progreselor sale bune şi rapide în punerea în aplicarea primului set de reforme şi investiţii din cadrul planului„, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Citeşte şi EXCLUSIV | Marius Budăi, gata să renegocieze cu Bruxellesul pensiile din PNRR: „Premierul Nicolae Ciucă e alături de mine” / Ce se întâmplă cu pachetele „anti-sărăcie”

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a precizat că multe ditre cele 21 de jaloane vor contribui la tranziţia verde a României, prin măsuri de decarbonizare a economiei şi de promovare a transportului durabil, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii feroviare.

„Felicitări României pentru îndeplinirea primelor 21 de jaloane şi ţinte stabilite în planul său de redresare şi rezilienţă. Multe dintre acestea vor contribui la tranziţia verde a României, prin măsuri de decarbonizare a economiei şi de promovare a transportului durabil, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii feroviare. De asemenea, România îşi îmbunătăţeşte administraţia fiscală şi sistemul de educaţie, precum şi lupta împotriva corupţiei. Odată ce evaluarea Comisiei va fi revizuită şi aprobată de statele membre, România urmează să primească granturi şi împrumuturi în valoare de 2,6 miliarde euro, care vor contribui la crearea unei economii mai reziliente, cu beneficii considerabile pentru cetăţeni şi întreprinderi”, a declarat Dombrovskis.

Comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, a adăugat că România şi-a consolidat sistemele de audit şi control, esenţiale pentru a se asigura că fondurile NextGenerationEU oferă beneficii maxime cetăţenilor şi firmelor.

„Astăzi dăm undă verde primei cereri de plată a României în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, după ce am ajuns la concluzia că aceasta a îndeplinit primele 21 de jaloane şi ţinte ale planului său ambiţios. Printre acestea se numără reforme importante pentru decarbonizarea economiei României, îmbunătăţirea funcţionării administraţiei publice şi consolidarea rezilienţei economice şi sociale. România şi-a consolidat, de asemenea, sistemele de audit şi control, care sunt esenţiale pentru a se asigura că fondurile NextGenerationEU oferă beneficii maxime cetăţenilor şi firmelor. După ce Consiliul îşi va da acordul, Comisia va plăti 2,6 miliarde euro sub formă de împrumuturi şi granturi: un bust de încredere atât de necesar în această perioadă dificilă pentru toate economiile noastre şi o încurajare puternică adresată României de a continua pe această traiectorie de investiţii şi reforme”, a menţionat Paolo Gentiloni.

Citește și România devine plămânul Europei! 56.000 de hectare vor fi împădurite în următorii trei ani cu bani din PNRR! Ministrul Mediului a anunţat ce se va întâmpla până în 2026

Comisia a transmis Comitetului economic şi financiar (CEF) evaluarea sa preliminară pozitivă cu privire la îndeplinirea de către România a etapelor necesare pentru această plată, solicitându-i avizul şi urmează să ţină cont de avizul CEF, care va fi emis în termen de cel mult patru săptămâni.

În urma avizului CEF, Comisia va adopta decizia finală privind plata contribuţiei financiare, în conformitate cu procedura de examinare, prin intermediul unui comitet de comitologie.

Planul de redresare şi rezilienţă al României include o gamă largă de măsuri de investiţii şi de reformă, grupate în cadrul a 15 componente tematice. Acesta se ridică la 29,2 miliarde euro sub formă de granturi şi împrumuturi, din care 13% (3,7 miliarde euro) au fost deja plătite României cu titlu de prefinanţare.

Plăţile din cadrul MRR se bazează pe performanţă şi depind de punerea în aplicare de către statele membre a investiţiilor şi a reformelor prezentate în planurile lor de redresare şi rezilienţă.

Decizia de joi a Comisiei Europene de a da aviz pozitiv primei cereri de plată din cadrul PNRR, confirmă disponibilizarea a 2,6 miliarde de euro pentru economia românească şi reprezintă rezultatul efortului coordonat la nivel guvernamental pentru îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor asumate pentru ultimul trimestru al anului trecut, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă.

„Valorificăm resursele de care România beneficiază prin PNRR şi pregătim pentru această toamnă transmiterea celei de a doua cereri de plată, fundamentată pe realizarea a ceea ce ne-am asumat că facem în primele două trimestre ale acestui an, mai exact îndeplinirea a 51 de noi jaloane/ţinte”, a afirmat Ciucă, potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului. El a adăugat că Executivul monitorizează „cu atenţie” angajamentele asumate prin acest mecanism european de finanţare pentru ca România să beneficieze de aproape 30 de miliarde de euro.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Banca Transilvania, anunț pentru românii cu probleme urgente: 20.000 de euro în doar 10 minute, nu e nevoie nici măcar să te deplasezi la sediul băncii
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
Playtech.ro
Papa Francisc, înmormântat cu pantofii uzaţi pe care i-a folosit ani de zile. Motivul acestei alegeri
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
UE elimină un electrocasnic esențial. Nu îl mai găsești în magazine de la 1 iulie
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Primele imagini de la înmormântarea Papei Francisc. Suveranul Pontif este condus astăzi pe ultimul drum
Cancan.ro
Ce a putut găsi Piedone într-un Mega Image din Plaza România. Șefului ANPC nu i-a venit să creadă: „Fetelor!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță. A fost de o frumusețe rară. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Cadoul din România primit de Papa Francisc, pus în sicriul lui. Detaliul neștiut până acum
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte