Şefa ICCJ le cere lui Dragnea şi Tăriceanu să retrimită la MJ proiectul de modificare a legilor Justiţiei în vederea finalizării

Preşedinta ICCJ Cristina Tarcea cere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi comisiei speciale privind legile justiţiei să permită finalizarea procedurii legale pe care şi-a asumat-o ca iniţiator Ministerul Justiţiei şi să retrimită acestuia proiectul în vederea finalizării sale, considerând că se impune clarificarea cadrului legal în baza căruia vor fi discutate, pentru că adoptarea unor acte normative presupune rigoare, transparenţă şi previzibilitate. Tarcea critică faptul că ministrul Tudorel Toader a prezentat proiectul în comisia parlamentară "deşi urma să vadă procedura de urmat" şi fără a rezulta în ce calitate şi în baza cărei proceduri a acţionat.
Romania TV
26 oct. 2017, 08:00
Şefa ICCJ le cere lui Dragnea şi Tăriceanu să retrimită la MJ proiectul de modificare a legilor Justiţiei în vederea finalizării

„Înaintea oricăror discuţii privind conţinutul modificărilor propuse, se impune clarificarea cadrului legal în baza căruia vor fi discutate, pentru că adoptarea unor acte normative – cu atât mai mult atunci când este vorba despre legile justiţiei – presupune rigoare, transparenţă şi previzibilitate. Prin urmare, solicit preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului României şi comisiei speciale să permită finalizarea procedurii legale pe care şi-a asumat-o ca iniţiator Ministerul Justiţiei şi să retrimită acestuia proiectul în vederea finalizării sale”, scrie şefa ICCJ după ce îşi argumentează poziţia, potrivit news.ro.

Tarcea spune că proiectul legilor justiţiei a constituit un amplu subiect de discuţie în spaţiul public în ultima perioadă şi este normal să fie aşa din moment ce o societate democratică nu poate funcţiona fără o justiţie puternică şi independentă, că independenţa şi eficienţa sistemului judiciar au fost exigenţe pe care România a trebuit să le îndeplinească şi, în acest context, trebuie subliniat faptul că, la momentul aderării României la Uniunea Europeană, a fost instituit Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV) pentru a remedia deficienţele reformei sistemului judiciar şi pentru a combate corupţia.

De asemenea, Tarcea precizează că în ultimul raport al CE către Parlamentul European şi Consiliu, se subliniază că pentru îndeplinirea obiectivelor de referinţă ale mecanismului este nevoie de „o combinaţie de măsuri legislative şi instituţionale”, ceea ce, în opinia ei, „presupune în primul rând transparenţă, cooperare şi dialog interinstituţional. De asemenea, mecanismul adoptării legilor, indiferent care ar fi obiectul acestora de reglementare, presupune respectarea dispoziţiilor legale în baza cărora acest mecanism funcţionează”.

„Ieri, ministrul justiţiei, invitat al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a anunţat ca deşi urma să vadă procedura de urmat, a luat act că trebuie să prezinte proiectul în faţa acestei comisii”, constată Tarcea, remarcând că „întregul parcurs al propunerilor de modificare a Legilor nr. 303, 304 şi 317 adoptate în anul 2004, demonstreaza că nu a existat transparenţă, cooperare şi dialog interinstituţional şi că nu au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează mecanismul de elaborare şi adoptare a actelor normative”.

Ea reaminteşte că potrivit art. 74 alin. 1 din Constituţia României, iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.

„Este de notorietate faptul că Ministerul Justiţiei şi-a asumat iniţiativa legislativă, urmând să propună Guvernului modificările celor trei legi. În acest scop au avut loc dezbateri publice şi s-a iniţiat procedura de avizare. Constat că, în loc să fi finalizat procedura pe care şi-a asumat-o, Ministrul Justiţiei a luat act că trebuie să prezinte propunerile sale Comisiei speciale comune, constituită în baza Hotărârii nr. 69 adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat la 27 septembrie 2017 şi publicată în Monitorul oficial al României nr. 776 din 29 septembrie 2017”, afirmă şefa instanţei supreme.

„Din declaraţia publică a iniţiatorului, făcută ieri în Parlament, nu rezultă în ce calitate şi în baza cărei proceduri ministrul a înaintat propunerile sale Comisiei speciale”, subliniază Tarcea.

Ea admite că, potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, în cazul proiectelor unor legi complexe, care interesează domeniul de activitate al justiţiei, se pot constitui comisii de elaborare, dar numai la nivelul Ministerului Justiţiei, lucur care nu s-a întâmplat în cazul propunerilor de modificare a legilor justiţiei, asumate de acest minister.

„De asemenea, este adevărat că prin Hotarârea nr. 69/2017 invocată mai sus s-a constituit Comisia specială comună pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, dar obiectivele acesteia sunt strict stabilite prin art. 1 şi vizează modificarea codurilor în materie civilă şi penală. Doar lit. j) a art. 1 prevede ca obiectiv transmiterea către Comisia specială a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, dar nu a oricăror acte, ci doar a celor aflate deja în procedură parlamentară”, argumentează Cristina Tarcea.

 

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii și-au botezat fetița. Imagini de la emoționantul eveniment / FOTO
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Misterul fotografiei cu alimentara ceaușistă cu rafturile pline. Trucul la care au apelat nostalgicii „epocii de aur” ca să inducă în eroare
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Ce facem cu aghiasma mare rămasă din alți ani. Recomandările preoților
Spynews
Wow! Ce cadou scump a primit soțul Andreei Popescu! E o geantă și costă mai mult decât o mașină second hand / VIDEO
Evz.ro
Ramona Olaru, imagini incendiare. A participat la celebrul show Magic Mike
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Cutremur vineri dimineață în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Cine a fost de vină în cumplitul accident de pe E85? Constantin, Teodora și Sofia au murit cu zile
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
GMCID Legal: O combinație de expertiză și inovare într-un an plin de provocări
MediaFlux
PARLAMENTUL a fost DIZOLVAT! Urmează ALEGERI ANTICIPATE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă