Vineri dimineaţă, la comandamentul de iarnă de la Guvern, lipsea cel mai important om pentru astfel de situaţii: Şeful companiei de autostrăzi şi drumuri naţionale, Mircea Pop.
El a avut joi seară o şedinţă prelungită până târziu, în noapte, cu băutură şi măncare la Bâlea Cascadă, alături de alţi şefi din companie. Totul a fost organizat cum se cuvine de chiar şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri din Braşov.
Şefii cei mari de la Drumuri au plecat abia vineri dimineaţă de la Bâlea Cascadă, informează România TV.
Ca urmare a acestor informaţii, oficialii CNADNR au transmis publicităţii o precizare privind înâlnirea de joi.
„Precizăm că în data de 24.01.2013, la Bâlea Lac, a avut loc şedinţa de Plan Operativ organizată în vederea dezbaterii problemelor economico–financiare, schiţa de buget, precum şi bilanţul sfârşitului de an. Şedinţa a avut loc la ora 14:30, problemele discutate au fost tranşate până la finalul zilei, iar în cursul nopţii participanţii au plecat. Astfel, în jurul orei 02:00, Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi se afla în zona localităţii Bacău, iar în jurul orei 01:30, Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti se afla pe raza administrativa a regionalei”, se arată în reacţia CNADNR.
Vicepremierul Liviu Dragnea a criticat conducerea Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pentru modul în care a prezentat informaţiile în Comandamentul de iarnă convocat vineri la Guvern, atenţionând că este „veriga slabă” şi că este ultima dată când acceptă „această bâlbă naţională”.