Şefii din Poliţia Prahova, la un pas de ARESTARE. Acuzaţiile DNA: Ameninţări, şantaj, mită

Cei trei șefi din Poliția Prahova reținuţi, Constantin Ispas, Adrian Rădulescu și Emanuel Saghel, vor fi prezentați marți Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ionela Marcu
18 aug. 2015, 07:19
Şefii din Poliţia Prahova, la un pas de ARESTARE. Acuzaţiile DNA: Ameninţări, şantaj, mită

DNA informează că procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 august 2015, a inculpaților:

ISPAS CONSTANTIN, comisar șef de poliție și șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
luare de mită,
– trafic de influență (3 infracțiuni),
– efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană,
– folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– spălare a banilor,
– cercetare abuzivă,

SAGHEL MIHAIL EMANUEL, ofițer de poliție judiciară, cu funcția de șef Serviciu în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
luare de mită,
– trafic de influență,
– șantaj,
– folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

RĂDULESCU IONUȚ ADRIAN, ofițer în cadrul Serviciului Județean Anticorupție Prahova, la data faptelor, în prezent adjunct al I.J.P. Prahova, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de cercetare abuzivă.

Potrivit DNA, din ordonanțele întocmite de procurori au rezultat următoarele:

– În cursul lunii aprilie 2010, inculpatul Ispas Constantin, în calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție, a pretins și, în perioada aprilie 2010 – februarie 2011, a primit, de la un martor denunțător, câte 10.000 euro, în două tranșe și ajutor financiar pentru o anumită societate comercială, constând în acordarea unui împrumut în sumă de 200.000 lei și încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, proprietatea denunțătorului, pentru care prețul (400.000 euro) nu a fost achitat în realitate, de administratorul firmei respective.

Aceste avantaje patrimoniale au fost pretinse și primite de inculpat pentru a-l determina pe ofițerul coordonator din cadrul B.C.C.O. – Ploiești, comisarul șef Saghel Mihail Emanuel, să instrumenteze într-o anumită direcție un dosar penal, astfel încât să se creeze o situație favorabilă denunțătorului, cercetat în cauza respectivă.

– În perioada anilor 2010 – 2013, inculpatul Ispas Constantin uzând de influența conferită de calitatea deținută, respectiv, șef Serviciu Județean Anticorupție Prahova, din cadrul Direcției Generale Anticorupție, în mod repetat, i-a determinat pe administratorii a două firme să creeze avantaje materiale unei alte societăți comerciale (având ca obiect de activitate comercializarea de produse petroliere), primind în schimb, de la reprezentantul acesteia din urmă, foloase materiale, constând în:
– 1.500 lei, pentru fiecare dintre cele 72 cisterne cu combustibil primite de societatea favorizată, totalizând suma de 108.000 lei,
– sume de bani cuprinse între 700 – 2.000 lei, pentru alimentarea cu carburant a autoturismului personal, în toată perioada menționată,
– alimentarea autoturismului său cu motorina din parcul auto al firmei respective, în toată perioada menționată,
– furnizarea, în mod repetat, de agregate minerale exploatate în cadrul unei balastiere, echivalentul a 45-50 basculante,
– transportul unor baloți de lucernă sau grâu, din zona Urlați, la o fermă, pe care o administrează în fapt inculpatul Ispas Constantin,
– beneficierea, în vara anului 2011, de achitarea costurilor determinate de efectuarea unor zile de concediu împreună cu familia sa, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, sejur în valoare de 2.000 euro.

– Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Ispas Constantin, în aceeași calitate, în scopul obținerii pentru sine și pentru alte persoane de sume de bani sau alte foloase necuvenite, a efectuat, în mod repetat, operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește și în prezent, constând în administrarea și coordonarea efectivă a activităților derulate de o societate comercială la care acționar unic și administrator figurează o rudă a sa, având ca obiect de activitate „cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase”, „creșterea bovinelor”, „creșterea porcinelor”, „creșterea ovinelor și caprinelor”.

– În perioada februarie 2012 – august 2014, inculpatul Ispas Constantin, în calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova, a primit, în mod direct, sume importante de bani, de la administratorii unei societăți comerciale, precum și indirect, prin furnizarea unor mărfuri, de către firma acestora, către societățile administrate de rudele sale.
În schimbul acestor avantaje, inculpatul Ispas Constantin, prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, trebuia să inițieze și să deruleze anchete penale împotriva lucrătorilor de poliție implicați în soluționarea unui dosar penal, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, de către administratorii mai sus menționați. În acest sens, în perioada de referință, inculpatul a desfășurat diverse activități procedurale în direcția celor promise.

– Astfel, în cursul lunilor ianuarie și februarie 2013, inculpatul Ispas Constantin împreună cu inculpatul Rădulescu Ionuț Adrian, în calitate de ofițer în cadrul Serviciului Județean Anticorupție Prahova, în prezent adjunct al I.J.P. Prahova, au folosit amenințări și promisiuni, pentru a determina mai mulți administratori de societăți comerciale să formuleze denunțuri la adresa ofițerilor de poliție de la S.I.F. Prahova, ce au instrumentat dosarul penal amintit mai sus, iar denunțurile astfel obținute s-au materializat în constituirea a două cauze penale în cadrul cărora, ofițerii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Prahova au fost delegați să efectueze cercetări.

– În cursul anului 2012, în aceeași calitate, inculpatul Ispas Constantin l-a determinat, printr-un intermediar, pe un evaluator imobiliar să întocmească rapoarte, pentru supraevaluarea unor imobile deținute de o firmă față de care se desfășurau cercetări de către D.I.I.C.O.T. – Serv. Teritorial Ploiești, primind în schimb de la administratorul acesteia, bunuri de larg consum, de genul băuturilor alcoolice fine, răcoritoare.

– În luna iunie 2012, inculpatul Ispas Constantin, în calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova, i-a transmis unei persoane, printr-un intermediar, că urmează să aibă o loc percheziție la domiciliul său.

– În perioada 2010 – 2014, inculpatul Ispas Constantin a ascuns și disimulat adevărata natură a provenienței, dispoziției și circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că provin din săvârșirea unor infracțiuni de corupție. Concret, proveniența sumelor astfel acumulate a fost disimulată, în parte, prin acordarea de împrumuturi purtătoare de dobândă, dar și prin introducerea lor în alt circuit ilegal, fiind folosite la achiziționarea de bunuri imobile și autoturisme înmatriculate pe numele unor rude.

– În perioada anilor 2014 – 2015, inculpatul Saghel Mihail Emanuel, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul B.C.C.O. Ploiești, lucrând în baza delegărilor de competență dispuse de D.I.I.C.O.T. – Serv. Teritorial Ploiești, a constrâns un jurnalist, prin amenințare, direct sau prin interpuși, cu constituirea de dosare penale și luarea unor măsuri preventive față de acesta, în scopul de a-l determina să nu mai editeze și să nu mai publice materiale de presă compromițătoare, la adresa sa.

– În perioada anilor 2011 – 2014, inculpatul Saghel Mihail Emanuel în aceeași calitate, a pretins, inițial un comision, al cărui cuantum nu l-a precizat și ulterior a primit, parchet, plintă, precum și servicii de debitare a unei cantități de 3-4 metri cubi bușteni, de transport al acestui material lemnos, de recondiționare, de rindeluit și de lăcuit a unor piese de mobilier, de la administratorul unei societăți comerciale, pentru a determina pe un ofițer de poliție din cadrul I.P.J. Prahova – S.I.F., să soluționeze cu celeritate un dosar penal, astfel încât suma de bani, reprezentând prejudiciul în respectiva cauză penală, să fie recuperată.

– În perioada martie – noiembrie 2014, inculpatul Saghel Mihail Emanuel, în calitate de ofițer de poliție judiciară, cu funcția de șef Serviciu de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, din cadrul B.C.C.O. – Ploiești, a furnizat unei persoane, cercetată într-un dosar penal, informații la care avea acces în virtutea funcției deținute, constând în înștiințarea acesteia, în legătură cu interceptarea sa în respectiva cauză dar și cu privire la data la care urma să se efectueze mai multe percheziții domiciliare.

– Urmarea a fost obținerea unui folos necuvenit pentru persoana respectivă, dar și obținerea pentru sine, de bunuri și alte foloase necuvenite, pretinse și primite, în aceeași perioadă, constând în bilete de acces la meciuri de fotbal ale echipei F.C. Petrolul Ploiești, disputate pe teren propriu, precum și consumații de băuturi alcoolice și alimente servite la una din lojele stadionului achitate integral de către persoana beneficiară a „ajutorului”.

– Concret, pentru fiecare partidă – meci de fotbal, disputată de către F.C. Petrolul Ploiești, pe teren propriu, inculpatul Saghel Mihail a primit, martie – noiembrie 2014, bilete de acces (între 5 și 30 de bilete) la tribuna 0, I și II, cu valoare cuprinsă între 20-50 lei, media valorică pentru fiecare meci jucat, în perioada arătată, fiind de 300-800 lei. La aceste bilete se adaugă și consumații de băuturi alcoolice și alimente servite la una din lojele stadionului, achitate integral de către persoana beneficiară a „ajutorului” respectiv, în valoare de 500 – 1.500 lei, de fiecare dată.

Inculpaților Ispas Constantin, Saghel Mihail Emanuel și Rădulescu Ionuț Adrian li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 18 august 2015, inculpații Ispas Constantin, Saghel Mihail Emanuel și Rădulescu Ionuț Adrian urmează a fi prezentați Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Ce creatură au găsit oamenii de știință în fosa oceanică Atacama: ”Sunt așteptate și alte descoperiri”
Capital.ro
Călin Georgescu a primit hotărârea de urgență. Decizia Instanței Supreme a venit azi, 10 ianuarie
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Viața de film a femeii care a revoluționat lumea. A fost alungată, dar a revenit și mai puternică
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
EL îl va învinge pe Călin Georgescu în alegeri. Anunțul ce scapă România de emoții
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Premierul slovac Robert Fico face comentarii dure la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski
MediaFlux
Donald TRUMP a fost CONDAMNAT! RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind MANDATUL de PREȘEDINTE al SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”