Şeful ANAF: Un inspector fiscal nu poate să fie şi consultant fiscal

Preşedintele ANAF, Bogdan Stan, a declarat, joi, că schema de personal este subdimensionată cu 3.000 de posturi şi că inspectorii fiscali nu pot fi şi consultanţi fiscali, după ce ministrul Finanţelor, Ştefan Viorel, afirmase că, pentru impozitul pe gospodării, s-ar putea apela la aceştia.
Iulian Tudor
13 apr. 2017, 12:07
Şeful ANAF: Un inspector fiscal nu poate să fie şi consultant fiscal

Din punct de vedere al legislaţiei, în momentul de faţă un inspector fiscal nu poate să fie şi consultant fiscal. Ar fi un conflict de interese, conform Statutului funcţionarului public„, a explicat Bogdan Stan, după ce ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a susţinut, miercuri, că o parte dintre consultanţii fiscali ar putea fi selectaţi dintre angajaţii ai ANAF, scrie mediafax.ro.

Preşedintele ANAF a mai punctat că instituţia are deficit de personal şi nu ar putea să se ocupe şi de serviciile de consultanţă fiscală.

ANAF are în momentul de faţă 25.000 de angajaţi. Suntem subdimensionaţi cu 3000. Practic, prin HG prin care funcţionăm, avem alocate 28.000 de posturi„, a declarat Bogdan Stan, precizând că speră ca la rectificarea bugetară cele 3.000 de posturi să fie deblocate.

El a fost întrebat dacă Administraţia Naţională pentru Administrare Fiscală este pregătită să treacă impozitarea pe gospodării, şeful ANAF a spus că, dacă se va lua decizia pentru promovarea acestui tip de impozit pe gospodării, instituţia se va adapta situaţiei şi va pune în aplicare legislaţia existentă.

Citeşte şi Preşedintele ANAF: Veniturile pe trimestrul I din 2017, cu 1,3% mai mari decât în trimestrul I din 2016

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Bancnotele pentru care riști să ajungi la închisoare. Mare atenție când mergi la cumpărături!
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Greșelile pe care le face toată lumea când gătește spanac
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
BREAKING | Soțul Georgianei Lobonț, condamnat la închisoare! Judecătorilor nu le-a venit să creadă ce aud! Ce infracțiune gravă a recunoscut că a comis
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Copii rămași orfani din cauza unui teribilist de 19 ani, fiul unui afacerist influent. "Banii fac legea în ziua de azi"
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, va fi revocat din funcție
MediaFlux
RĂSTURNARE privind PREZIDENȚIALELE! Viitorul președinte al ROMÂNIEI (ULTIMUL SONDAJ)
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar