Şeful CJ Arad Nicolae Ioţcu, ARESTAT pentru 30 de zile

Magistrații Tribunalului Timiș au decis, sâmbătă, arestarea președintelui CJ Arad, Nicolae Ioțcu, pentru 30 de zile, admițând solicitarea procurorilor DNA.
Romania TV
25 iul. 2015, 18:42
Şeful CJ Arad Nicolae Ioţcu, ARESTAT pentru 30 de zile

Decizia a fost pronunțată în jurul orei 20.30, cu doar câteva minute înainte de a expira Ordonanța prin care Ioțcu a fost reținut vineri seara, pentru 24 de ore, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Nicolae Ioţcu, şeful CJ Arad, reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins când lua mită

În Ordonanța de reținere a procurorilor se arată că „în cursul anului 2012, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Județean Arad, pentru atribuirea preferențială a unui contract de achiziție publică privind «Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad»”, în valoare de 1.600.000 de euro”.

„Astfel, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a determinat funcționari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferențial și a stabilit comisia de evaluare a ofertelor depuse, influențând pe membrii comisiei, astfel încât aceștia să stabilească ca și câștigător al procedurii societatea menționată anterior în asociere cu o altă firmă.

Urmare a acestei influențe exercitate, contractul respectiv a fost câștigat în luna octombrie 2014 de către asocierea formată din cele două societăți. La data de 22 iulie 2015, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a primit de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, suma de 35.000 lei, urmând ca ulterior să i se remită în mai multe tranșe și diferența din suma totală pretinsă”, precizează DNA.

Citeşte şi: Cum arată vila şefului CJ Arad, Nicolae Ioţcu. Ce avere are GALERIE FOTO

În data de 24 iulie 2015, cu ocazia primirii sumei de 10.000 euro de la persoana intermediară (reprezentând o nouă tranșă din suma totală de 40.000 de euro), inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupție, asupra sa fiind găsită suma respectivă de bani, se menționează în comunicat.

DNA mai arată că, în cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Direcției Generale Anticorupție.

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Programul Rabla 2025. Anunț important pentru toți românii, mașinile care nu mai pot fi cumpărate cu bani de la stat
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
O monedă românească, o avere. Sume colosale plătite de colecționari
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
MAE atenționează asupra condițiilor meteorologice nefavorabile în Insulele Canare
MediaFlux
Ilie Bolojan e pregătit! Elena Lasconi face anunțul privind prezidențialele
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă