Şeful CJ Harghita reclamă o acţiune ilegală de amplasare a 150 de cruci de lemn în Cimitirul eroilor din Valea Uzului

Apartenenţa localităţii Valea Uzului şi a cimitirului militar şi a clădirilor de cazarmă aflate pe teritoriul aşezării, precum şi parcela românească din acest cimitir, fac obiectul nenumăratelor procese în instanţe.
Filip Stan
10 iul. 2023, 23:39
Şeful CJ Harghita reclamă o acţiune ilegală de amplasare a 150 de cruci de lemn în Cimitirul eroilor din Valea Uzului

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, afirmă că acţiunea unei organizaţii de a amplasa 150 de cruci de lemn în Cimitirul eroilor din Valea Uzului este ilegală, iar cei vinovaţi trebuie pedepsiţi. ”Acţiunea de sâmbătă a transformat Cimitirul eroilor într-un şantier, aceasta constituie o infracţiune. Cei vinovaţi trebuie pedepsiţi. Valea Uzului, cu o istorie comună, poate fi un loc de mândrie pentru copiii noştri, pentru modul în care alegem să ne respectăm unii pe ceilalţi”, susţine el. El consideră că trebuie să se revină la situaţia de la finalul lunii iunie, când reprezentanţii judeţelor Harghita şi Bacău şi cei ai MApN au stabilit ca deciziile privind cimitirul să fie luate de comun acord.

Nou scandal la Valea Uzului. Un grup de naționaliști au montat cruci de lemn pe locul celor demolate: ”Am demonstrat Împreună că identitatea națională nu se poate șterge”

Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul CJ, alături de Hajdú Gábor, deputat UDMR, şi Birtalan Sándor, primarul comunei Sânmartin, că acţiunea de sâmbătă – când în cimitirul din Valea Uzului au fost amplasate 150 de cruci de lemn – este ilegală, el considerând că Cimitirul Internaţional al Eroilor de la Valea Uzului a fost transformat în şantier, mormintele eroilor fiind profanate.

“Legea trebuie respectată într-un stat de drept. Nu putem să ne ascundem, ci trebuie să fim prezenţi pentru a pune accent pe respectarea legii. Fiecare naţiune are dreptul să-şi comemoreze morţii într-un loc care să le aducă acestora respectul cuvenit. Acţiunea de sâmbătă a transformat Cimitirul eroilor într-un şantier, aceasta constituie o infracţiune. Cei vinovaţi trebuie pedepsiţi. Valea Uzului, cu o istorie comună, poate fi un loc de mândrie pentru copiii noştri, pentru modul în care alegem să ne respectăm unii pe ceilalţi. Cred că şi cetăţenii majoritari ai acestei ţări, românii, s-ar fi aşteptat ca, sâmbătă, forţele de ordine să arate că legile se respectă. Intervenţia forţelor de ordine nu poate fi o decizie politică şi toţi cetăţenii acestei ţări vor să vadă că cei care comit infracţiuni sunt opriţi. Românii au nevoie să vadă în ţara asta că legile se aplică şi când nu sunt respectate, atunci se iau măsuri”, a subliniat preşedintele CJ Harghita.

Lovitură cruntă pentru George Simion! Cimitirul din Valea Uzului a fost demolat
El a afirmat că punctul de pornire pentru dezamorsarea conflictului de la Valea Uzului şi cooperare în asigurarea respectului cuvenit eroilor căzuţi la datorie îl reprezintă momentul 30 iunie, când reprezentanţii celor două judeţe, Harghita şi Bacău, alături de cei ai Ministerului Apărării Naţionale, au stabilit ca deciziile asupra cimitirului să se ia de comun acord, cu consultarea internaţională a statelor care au eroi înmormântaţi la Valea Uzului.

“Dorim ca înţelegerea din 30 iunie să poată să fie pusă în practică, pentru că până nu este pusă în practică, orice extremist, orice infractor va găsi o posibilitate, şi nu ne fac cinste nici ca popor, dar nici ca ţară, astfel de evenimente. Organele abilitate trebuie să facă demersuri, cei răspunzători să fie traşi la răspundere şi trebuie reinstalată situaţia din data de 30 iunie. Kilometrul zero pentru a reuşi să rezolvăm ceva este data de 30 iunie 2023. Dacă de acolo începem, atunci va fi pace şi linişte”, a adăugat Borboly Csaba.

La rândul său, primarul comunei Sânmartin, Birtalan Sándor, şi-a arătat dezamăgirea cu privire la acţiunile de sâmbătă, apreciind că, după 29 iunie, când Primăria Dărmăneşti a pus în aplicare sentinţa civilă definitivă a Curţii de Apel Bacău, comunitatea a simţit că legile sunt respectate.

“Oamenilor din Sânmartin le pare nespus de rău că iar am ajuns să ne certăm peste cadavrele celor căzuţi la datorie. În 29 iunie, fiind la faţa locului, m-am liniştit că trăim într-un stat unde legile sunt respectate. Sâmbătă, toţi cei care gândesc ca mine ne-am întristat şi suntem supăraţi că am ajuns să ne certăm peste un cimitir în care de 100 de ani îşi dorm somnul cei căzuţi la datorie. La 30 iunie am stabilit că vom discuta despre acele soluţii pe care o să le agreeze organele internaţionale care au eroi înmormântaţi acolo. Acest demers a fost întrerupt de acţiunea de sâmbătă”, a afirmat primarul.

La rândul său, deputatul UDMR Hajdú Gábor a apreciat: “Este clar că ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, 8 iulie, este un eveniment foarte sumbru, nu numai în istoria comunităţii noastre locale, ci şi în istoria postdecembristă a României. Nu prea arată ca imaginea unei societăţi civilizate, democratice, în care ordinea de drept este menţinută. Nu este atât de mult întrebarea dacă pot fi amplasate cruci comemorative pe lângă drumuri, pe lângă terenuri aparţinând zonelor private sau publice, ci este vorba de o intervenţie absolut brutală asupra unor morminte, care nu este permisă. Indiferent de faptul că în acel mormânt se odihneşte un soldat mort la datorie, de origine maghiară, română, austriacă, italiană sau germană. Aşa cum nu ar fi permis să se intervină atât de brutal asupra mormintelor de la Mărăşeşti, Predeal, Oituz, la fel nu este permis să se intervină atât de brutal, necivilizat, ilegal, asupra unor morminte care se află în Valea Uzului”.

”Ne manifestăm indignarea, pentru că este o acţiune care se îndreaptă pe de o parte şi împotriva comunităţii noastre, dar şi asupra ordinii de drept. Rolul organelor, aşa cum este stabilit în lege, este nu numai să supravegheze, ci şi să intervină dacă se comit infracţiuni sau ilegalităţi. Mormântul unui soldat este un lucru sfânt şi dacă cineva în mod ilegal, brutal, cu echipamente de foraj intervine asupra acestor morminte, indiferent de naţionalitatea sau uniforma acelui soldat, jandarmul are datoria să intervină şi să oprească acea acţiune. Toţi avem dreptul să comemorăm, toţi avem dreptul să ţinem slujbe, toţi avem dreptul să ne rugăm pentru soldaţii noştri, dar nu avem niciun drept, decât în limitele legii. Vom face tot ce este de putinţă, prin mijloace legale, ca toţi cei care au participat şi au comis ilegalităţi să fie traşi la răspundere”, a subliniat deputatul UDMR.

Apartenenţa localităţii Valea Uzului şi a cimitirului militar şi a clădirilor de cazarmă aflate pe teritoriul aşezării, precum şi parcela românească din acest cimitir, fac obiectul nenumăratelor procese în instanţe. O parte dintre aceste procese au fost iniţiate de Sânmartin (judeţul Harghita), o alta de Dărmăneşti (judeţul Bacău), iar un al treilea grup de procese a fost intentat de prefectul judeţului Bacău.

În aprilie 2019, Consiliul Local Dărmăneşti a înfiinţat o parcelă românească în cimitirul militar care se află la limita dintre judeţele Harghita şi Bacău. În 6 iunie 2019, au avut loc incidente violente între mai mulţi maghiari care formaseră un lanţ uman pentru a nu permite românilor să intre în Cimitirul Eroilor din Valea Uzului, pentru a participa la sărbătoarea de Ziua Eroilor, şi un grup de români care a forţat intrarea, ceea ce a determinat intervenţia jandarmilor pentru ca situaţia să nu escaladeze. Tot în acea perioadă, mai multe cruci ale unor eroi români din Cimitirul de la Valea Uzului au fost acoperite cu saci de plastic.

La începutul lunii august 2019, oraşul Dărmăneşti a acţionat în justiţie comuna Sânmartin cu scopul de a anula parţial hotărârea din 2007 a consiliului local al comunei, prin care au fost declarate proprietate publică a localităţii harghitene Cimitirul militar din Valea Uzului şi clădirile dezafectate ale fostei cazărmi, din apropierea cimitirului. Hotărârea Consiliului Local Sânmartin a fost confirmată şi prin Hotărârea Guvernului nr. 299/2010.

În octombrie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş a tranşat definitiv disputa privind Cimitirul militar din Valea Uzului şi a respins definitiv acţiunea prin care oraşul Dărmăneşti cerea anularea hotărârii Consiliului Local Sânmartin prin care cimitirul militar din Valea Uzului a fost trecut în proprietatea publică a comunei.

În 28 iunie 2023, crucile de beton amplasate de Primăria Dărmăneşti în cimitir au fost îndepărtate, în urma unei decizii a instanţei.

În 8 iulie, reprezentanţi ai organizaţiei ”Calea Neamului” au amplasat 150 de cruci de lemn pe locul celor de beton care fuseseră îndepărtate.

DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Anunț oficial pentru pensionarii cu grupe și condiții speciale. Trebuie să știe neapărat acest lucru, ei sunt românii care pot lua mii de lei în plus la pensie
Capital.ro
Ilegal pentru asociația de proprietari. Românilor cu apartament la bloc NU li se poate impune să plătească
Playtech.ro
Robert Lupu, ucigașul Teodorei, avea mari probleme cu legea. Atacatorul din Cosmopolis avea mai multe dosare penale pentru fapte grave
DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Adevarul
Trump a distribuit o teorie conspiraționistă despre Biden: a murit în 2020 și a fost înlocuit
wowbiz.ro
Ce spunea Teodora de la Insula iubirii despre călăul său?! Fosta concurentă a vorbit în emisiune despre relația cu Robert și calvarul prin care a trecut după despărțire. Însă a avut și cuvinte de laudă la adresa lui
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Cine uită de IPT, plătește scump. Amenzile sunt usturătoare
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Două persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit în Germania!
Cancan.ro
Gestul care i-ar fi putut salva viața Teodorei Marcu. Cine a sunat-o fix înainte să fie împușcată MORTAL de Robert Lupu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ la bancomat. Avertisment pentru cei care retrag bani de la ATM
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Pericol de prăbușire la Salina Praid! Au început evacuările din zonă. Mesaje Ro-ALERT pentur populație. Tancsoz Barna: Mergem pe precauție maximă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă țânțarii. Este o binecuvântare pe timpul verii