Şeful CJPC Constanţa îi avertizează pe cei care au avut probleme în anii trecuţi că dacă vor fi găsiţi cu nereguli va închide unităţile

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, spune că inspectorii vor face controale în minivacanţa de 1 Mai, iar apoi până la jumătatea lunii iunie vor avea loc activităţi de prevenţie cu agenţii economici, avertizându-i pe cei care au avut probleme şi în anii trecuţi că dacă vor fi depistaţi cu nereguli vor primi "cadou" de la ANPC un lacăt pe care să-l folosească la închiderea unităţii.
Alina Costache
25 apr. 2018, 15:27
Şeful CJPC Constanţa îi avertizează pe cei care au avut probleme în anii trecuţi că dacă vor fi găsiţi cu nereguli va închide unităţile

Horia Constantinescu a declarat miercuri, la finalul Colegiului Prefectural, că atât turiştii care se vor afla pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, cât şi cei care vor veni în sezonul estival trebuie să se intereseze despre unitatea hotelier[ unde vor merge sau despre restaurantul unde merg să mănânce şi să refuze să se cazeze dacă sunt lucruri în neregulă.

„Turiştii să se asigure atât prin agenţiile de turism, cât şi prin diligenţe personale, verificând ce apare în mediul online, ce spun ceilalţi turişti care au fost cazaţi sau care au mâncat în zona respectivă, să facă aceste verificări pentru că noi nu putem fi prezenţi absolut peste tot, deşi ne dorim. Este şi datoria domniilor lor să fie puţin comisari ANPC, să ştie că au drepturi şi să ştie că dacă o cameră este în alte condiţii decât le-a fost prezentată nu trebuie să o ocupe. Cei care s-au ocupat de pachetul domniilor lor au obligaţia să le asigure condiţii bune într-o altă unitate hotelieră”, a explicat Horia Constantinescu.

El a spus că după minivacanţa de 1 Mai şi până în 15 iunie comisarii CJPC vor desfăşura acţiuni de prevenţie pe litoral, iar agenţii economici care au avut probleme şi în anii trecuţi vor primi cadou un lacăt pentru a-şi închide unitatea.

„Suntem pregătiţi cu tot efectivul, chiar şi cu suportul Autorităţii Naţionale, să desfăşurăm pe litoral un efectiv suficient pentru ca în perioada 3 mai – 15 iunie să facem prevenţie şi să-i depistăm pe cei care în anii trecuţi erau la fel de nepregătiţi. Lor le promitem că le facem cadou din banii ANPC-ului un lacăt cu un lanţ pe care să-l folosească la închiderea unităţii”, a mai spus şeful CJPC Constanţa.

El a precizat că în timpul sezonului estival celor 14 comisari de la Constanţa urmează să li se alături colegi detaşaţi din ţară, iar numărul exact al acestora va fi stabilit în perioada următoare.

Citeşte şi Eugen Teodorovici: Voi fi pe litoral să veghez ca ANAF să-şi respecte contribuabilul fără să perturbe activitatea economică

 

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Modelul Dacia care a ajuns celebru în Marea Britanie. E catalog ca fiind cu mult peste alte branduri de renume mondial
Capital.ro
S-a aflat trecutul lui Călin Georgescu. A fost făcut totul public: Nu l-am propus...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
A murit o legendă a muzicii. A lăsat un hit de neuitat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Marcel Ciolacu: Canalele de comunicare cu SUA sunt mereu insuficiente
MediaFlux
DONALD TRUMP, recrutat de KGB! DEZVĂLUIRI fără PRECEDENT!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe