Un război cu Rusia este inevitabil, crede şeful de Stat Major al armatei germane, Carsten Breuer, potrivit unui interviu publicat în ediţia de duminică a ziarului conservator Die Welt, relatează AFP, citată de Agerpres.
Potrivit lui Breuer, Rusia prezintă atât potențialul militar, cât și intenția unei posibile extinderi a agresiunii sale dincolo de Ucraina.
„Pe baza diferitelor analize şi când văd ameninţarea potenţială pe care o reprezintă Rusia, pentru noi înseamnă cinci până la opt ani de pregătire. Aceasta nu înseamnă că va fi un război atunci. Dar este posibil. Pentru că sunt militar, spun: în cinci ani, trebuie să fim apţi pentru război”, a declarat Breuer.
Citeste si Vladimir Putin: „România şi Ungaria ar putea revendica teritorii din Ucraina”
Pentru prima dată de la sfârşitul Războiului Rece, „ne confruntăm cu posibilitatea unui război impus din exterior”, a avertizat responsabilul militar german.
„Pe lângă disponibilitatea personală şi materială, este vorba şi de schimbarea necesară de mentalitate la care trebuie să ne supunem. Trebuie să existe o schimbare de mentalitate, atât în societate, cât şi, mai ales, în armată”, a mai spus generalul german.
Citeste si Valeri Kuzmin, despre tezaurul României de la Moscova: „O pisică moartă scoasă de la naftalină”
În cadrul noii strategii de descurajare şi apărare a NATO, Germania va menţine 35.000 de soldaţi în disponibilitate pe viitor. Aceasta include o divizie a armatei complet echipată şi pregătită să intervină din 2025 şi o alta din 2027.
În ceea ce privește sprijinul german pentru Kiev, șeful de cabinet a spus că nu vede „o limitare conștientă” a ajutorului. O limită constă însă în capacitățile industriale germane, care trebuie extinse, a adăugat Breuer.