Şeful DIICOT, despre dosarul Sky News: Se colaborează greu cu autorităţile din Marea Britanie. După Brexit, probabil va fi şi mai greu

Șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, joi, că nu s-a realizat o comisie rogatorie cu Marea Britanie în dosarul privind jurnaliștii de la Sky News, colaborarea cu autoritățile de la Londra desfășurându-se "destul de greu".
Iulian Tudor
20 oct. 2016, 08:47
Şeful DIICOT, despre dosarul Sky News: Se colaborează greu cu autorităţile din Marea Britanie. După Brexit, probabil va fi şi mai greu

„Nu avem până în acest moment niciun fel de rezultat, fapt care ne îngrijorează pe toți, deoarece au trecut deja două luni iar inculpații din România sunt puși sub măsuri preventive, ceea ce pare cumva injust, pentru că nu au acționat de unii singuri. Se colaborează destul de greu cu autoritățile din Marea Britanie, din nefericire. Cu colegii britanici se colaborează mai greu decât cu alții din Europa și probabil că, după Brexit, va fi și mai greu„, a spus Daniel Horodniceanu, la sediul DIICOT, potrivit Agerpres.

El a precizat că, din datele pe care le deține, dosarul a ajuns la Home Office în Marea Britanie și este așteptat un răspuns iar, în cazul în care acesta nu va veni, vor continua „demersurile internaționale”.

Potrivit DIICOT, la începutul lunii iulie 2016, Aurelian Szanto, cetățean român rezident în Marea Britanie de mai mulți ani, a fost contactat telefonic de către un jurnalist britanic, care i-a propus să lucreze ca translator pentru postul Sky News. Respectivul jurnalist i-a spus că intenționează să realizeze un documentar despre traficanții de arme și i-a cerut să găsească persoane dispuse să prezinte arme de foc. Deși Szanto a replicat că nu are posibilitatea de a prezenta arme militare, ci doar arme de vânătoare deținute legal de un prieten al său din România, respectivul jurnalist a fost de acord. În aceste condiții, Szanto a luat legătura cu prietenul său Attila-Csaba Pantics, care a fost de acord cu solicitarea, urmând ca prezentarea armelor să o facă împreună cu vărul său, Levente Pantics.

Procurorii mai spun că jurnaliștii britanici i-au oferit lui Aurelian Szanto suma de 2.000 de euro, pentru realizarea „investigației jurnalistice”, din care acesta a oprit 1.000 euro. Restul de 1.000 euro urma să fie împărțit între Attila Pantics și Levente Pantics.

Reportajul a fost realizat pe data de 31 iulie, iar Attila Csaba Pantics, Levente Pantics și Aurelian Szanto au jucat rolul de traficanți de arme, purtând cagule pe cap.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor avea o lună martie de neuitat. Cele mai mari dorințe ale lor se vor îndeplini
Capital.ro
Cine se află în spatele lui Călin Georgescu. Anunțul momentului: Un personaj foarte important, foarte influent
Playtech.ro
Ce faci dacă găseşti bani rămași în fanta bancomatului. Unii profită din plin de...
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Se retrag SUA din România? Expert de la Washington: „Guvernul trebuie să prezinte planuri de apărare și pentru acest scenariu”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Zilele în care va ninge viscolit în luna martie. Surprize mari și în aprilie și mai
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, absolut spectaculoasă. Cum arată la 5 ani de la divorțul de Walter
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
Cum a apărut Sabrina la înmormântarea lui Andrei Perneș, fostul ei soț. E sfâșiată de durere! Nici nu o vei recunoaște
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. A primit azi singurul document de care mai avea nevoie. E oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Protest violent la Sofia: suporteri ai partidului Renaștere se opun introducerii euro
MediaFlux
Reguli pentru cei care STAU la bloc. Se pot da AMENZI de 100.000 de lei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară