„Proiectul Statului Islamic își are originea în primăvara arabă și a luat amploare ca urmare a politicii dublei măsuri a unor puteri mondiale și regionale, care au urmărit astfel să-și rezolve obiectivele strategice în Asia și Africa”, a afirmat Alexander Bortnikov, citat de RIA Novosti și Interfax.
„Ca rezultat, aceste state au adus lumea în pragul unui conflict religios și civilizațional, cu consecințele cele mai devastatoare”, a adăugat Aleksandr Bortnikov, în cadrul unei reuniuni a șefilor serviciilor speciale din statele membre CSI (Comunitatea Statelor Independente, fostele republici sovietice, mai puțin țările baltice și Georgia).
În context, șeful FSB a insistat, potrivit TASS, asupra întăririi granițelor CSI, afirmând că „scopul teroriștilor și a protectorilor acestora este de a destabiliza situația în țările Comunității”.
El a adăugat că Statul Islamic este format din aproximativ 10 grupări teroriste în rândurile cărora se află cetățeni din Rusia, Ucraina, Georgia și alte state din Asia centrală.
Declarațiile șefului serviciilor speciale ruse intervin după acuzațiile de săptămâna trecută ale președintelui Vladimir Putin, care afirma că unele țări fac joc dublu, „luptând împotriva teroriștilor și, în același timp, poziționând în interes propriu piesele pe tabla de șah a Orientului Mijlociu”.
Rusia a lansat la 30 septembrie o campanie de operațiuni aeriene în Siria, care vizează, potrivit Moscovei, grupările teroriste, în special Statul Islamic. SUA, care conduc coaliția internațională ce efectuează de un an lovituri aeriene împotriva grupării jihadiste din Siria, acuză Moscova că intevenția sa are de fapt ca scop salvarea regimului Bashar al-Assad.